SUA sunt pe cale să depăşească momentul critic al pandemiei, aproximativ 58% dintre adulţi fiind deja vaccinaţi anti-COVID-19, susţine coordonatorul Casei Albe pentru răspunsul la criza coronavirusului, Jeff Zients, transmite Agerpres.

Centru vaccinare drive thruFoto: Primaria Municipiului Galati

"Avem un drum de parcurs, care va implica facilitarea în şi mai mare măsură a accesului oamenilor la vaccin, creşterea încrederii", a afirmat Zients duminică pe CNN. "Vrem pur şi simplu să fie vaccinaţi din ce în ce mai mulţi oameni", a adăugat el.

"Dacă vor fi necesare doze suplimentare, vom fi pregătiţi şi vom avea suficiente rezerve", a mai spus Zients, în contextul în care responsabili de la producătorii de vaccinuri Pfizer şi Moderna au anticipat că cei vaccinaţi vor avea nevoie de o nouă doză (booster shot) în lunile următoare.

Şi dr. Anthony Fauci, directorul Institutului naţional american pentru boli infecţioase, s-a declarat optimist duminică în ce priveşte perspectivele SUA, afirmând pe ABC că speră ca anul viitor pe vremea aceasta (de Ziua mamei, sărbătorită în SUA pe 2 mai, n.red.) "să fim aproape la fel de aproape de normal pe cât posibil".

Pe de altă parte, secretarul american pentru comerţ, Gina Raimondo, a notat că drumul spre redresare va fi lung.

"Am rămas în urmă cu investiţiile în economie şi oamenii continuă să se confrunte cu greutăţi", a subliniat ea duminică pe CBS. "Femeile în special încă întâmpină probleme cu găsirea de soluţii convenabile pentru îngrijirea copiilor sau cu depăşirea barierelor pentru a găsi un loc de muncă", a spus ministrul.