Epidemiologul guvernului american, Anthony Fauci, a declarat miercuri că vaccinurile împotriva COVID-19 oferă o protecţie mai mare decât imunizarea naturală, relatează EFE, citată de Agerpres. Acesta este motivul pentru care Anthony Fauci a lansat un apel şi i-a îndemnat pe oamenii din lumea întreagă să se vaccineze împotriva maladiei COVID-19.

Anthony FauciFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Expertul american a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă privind pandemia organizată la Casa Albă. "Vaccinurile sunt mai bune decât răspunsul (imunitar) tradiţional obţinut împotriva unei infecţii naturale", a insistat Anthony Fauci.

El a dezvăluit în acest sens că persoanele care au primit un vaccin având la bază tehnologia ARN mesager, precum cele create de companiile Pfizer şi Moderna, produc de zece ori mai mulţi anticorpi decât cei dezvoltaţi de persoanele care s-au vindecat de COVID-19.

Expertul american a susţinut această idee prezentând o serie de grafice şi a precizat că atunci când o persoană este infectată şi apoi se vaccinează răspunsul imunitar creşte vertiginos, iar persoana vaccinată dezvoltă o mai bună protecţie împotriva noilor variante de coronavirus aflate deja în circulaţie, precum cea sud-africană.

În prezent există trei vaccinuri autorizate în regim de urgenţă în Statele Unite: cele dezvoltate de Pfizer şi Moderna, care necesită administrare în două doze, şi cel în doză unică produs de Janssen pentru grupul Johnson&Johnson.

Vaccinurile de la Pfizer şi Moderna utilizează tehnologia ARN mesager, un fel de cod pe care vaccinul îl predă celulelor. Acest cod serveşte ca manual de instruire pentru ca sistemul imunitar al persoanei vaccinate să înveţe să recunoască coronavirusul şi să îl atace.

Vaccinurile de la Johnson&Johnson şi AstraZeneca utilizează un adenovirus, reprezentând un virus "dezactivat" care trimite instrucţiuni organismului unei persoane pentru a combate COVID-19.

Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de pandemie, cu peste 32,5 de milioane de cazuri şi peste 578.000 de decese, potrivit Universităţii Johns Hopkins. Conform datelor publicate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention - CDC), mai mult de 106 milioane de americani au fost complet vaccinaţi, iar peste 147 de milioane au primit cel puţin o doză de vaccin.