Medicii au tratat cu succes un pacient care a dezvoltat cheaguri de sânge foarte rare după ce a primit vaccinul anti-Covid al Johnson & Johnson la începutul lunii aprilie, relatează Live Science.

Vaccinul Johnson & JohnsonFoto: Bruce Cotler / Zuma Press / Profimedia

Doctorii au reușit acest lucru prin folosirea unei alternative la heparină, un anticoagulant injectabil folosit pentru tratarea trombozelor, despre care experții au avertizat că este contraindicată în cazul dezvoltării de cheaguri de sânge în urma administrării vaccinurilor anti-Covid dezvoltate de AstraZeneca și J&J.

Centrul pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor din Statele Unite (CDC) a suspendat pentru scurt timp, aprobând între timp reluarea, folosirii vaccinului J&J pentru a investiga câteva cazuri de dereglări de coagulare rare care au survenit după inocularea cu acest vaccin administrat într-o singură doză.

Decizia de a suspenda administrarea sa a avut loc, în parte, pentru a asigura că medicii știu cum să trateze pacienții care dezvoltă tromboze în urma vaccinării. Sindromul foarte rar numit trombocitopenie imunitară indusă de vaccin (VITT) cauzează formarea de cheaguri de sânge în venele cerebrale și scăderea dramatică a numărului de trombocite.

Spitalele tratează în mod obișnuit cheagurile de sânge cu heparină însă deoarece aceasta poate provoca, foarte rar, o reacție autoimună care cauzează probleme similare, printre care scăderea numărului de trombocite, CDC și Agenția Europeană pentru Medicamente avertizează împotriva utilizării acestui anticoagulant.

În cazul din SUA, o femeie albă sănătoasă în vârstă de 40 de ani a primit vaccinul J&J la începutul lunii aprilie. La 5 zile după vaccinare aceasta a dezvoltat o durere de cap, sinuzită, dureri musculare și în gât. La 8 zile după vaccinare aceasta s-a prezentat într-un centru de îngrijire de urgență și i-au fost prescrise antibiotice și relaxante musculare.

Însă durerile de cap ale femeii s-au înrăutățit, în special când se mișca și aceasta a început să aibă amețeli și sensibilitate la lumină așa că a mers la spitalul Universității Colorado la 12 zile după ce a fost inoculată.

Doctorii au diagnosticat-o cu VITT și au tratat-o cu bivalirudină, un anticoagulant comercializat și sub numele de Angiox în Europa. Numărul trombocitelor femeii a început să urce constant după administrarea acestui medicament și ea a fost externată din spital 6 zile mai târziu.

Cheagurile de sânge și durerile de cap au dispărut la rândul lor și numărul de trombocite îi crescuse și mai mult trei zile mai târziu când aceasta s-a prezentat la control.

„Un singur pacient suspect de VITT tratat cu bivalirudină a prezentat ulterior o ameliorare a simptomelor, o creștere a numărului de trombocite și nu a demonstrat niciun efect secundar imediat negativ”, au notat autorii studiului de caz.

„Un furnizor [de servicii medicale] ar putea considera bivalirudina drept o alternativă la heparină pentru pacienții suspecți de VITT în urma vaccinării, până la formularea unor cercetări mai definitive”, au precizat aceștia.

Cheaguri de sânge similare au fost depistate și în rândul persoanelor inoculate cu vaccinul AstraZeneca, lucru care a determinat mai multe state europene să suspende parțial sau complet administrarea sa.

„Experiența noastră arată că aceste cheaguri sunt foarte rare dar ele pot fi tratate”, afirmă dr. R. Todd Clark, profesor asistent de medicină de urgență la Facultatea de Medicină a Universității Colorado.

Raportul de caz a fost publicat în Annals of Emergency Medicine.

Citește și: