​Scopul maratonului vaccinării din București, care începe vineri, la ora 17:00, la Sala Palatului și Biblioteca Națională, "este să fie cât mai mulți vaccinați, nu ne-am propus un target", a declarat miercuri, într-o conferință de presă, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Viorel Jinga. Maratonul vaccinării de la București are loc în perioada 7-9 mai, la Sala Palatului și Biblioteca Națională. Vaccinul folosit va fi Pfizer, cele două centre vor avea 50 de cabinete de vaccinare și vor fi deschise și noaptea.

VaccinareFoto: Samuel Fernández/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

"Nu ne-am propus un target. Ne mulțumim să fie cât mai multe persoane vaccinate, acesta este scopul maratonului. Sperăm să fie cât mai mulți vaccinați", a declarat miercuri Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.

Cei care se vaccinează acum, în cadrul maratonului vaccinării, vor face rapelul peste 3 săptămâni, în același loc - Sala Palatului sau Biblioteca Națională.

Evenimentul este sprijinit de Colegiul Medicilor din București, Ordinul Asistenților medicali și DSP, a precizat Viorel Jinga.

În plus, Viorel Jinga spune că "se va realiza un studio video la care se vor face transmisiuni live de la Sala Palatului la care vor participa medici cu experiență ce vor susține această latură informațională a proiectului, s-a spus că nu s-au transmis informații corecte despre vaccinare".

Câțiva medici și-au exprimat dorința de a participa la această acțiune informativă, afirmă Viorel Jinga.

Coordonatorul maratonului vaccinării va fi medicul Mihai Craiu, care s-a oferit voluntar.

Rectorul UMF mai spune că la Sala Palatului "vor fi și mici momente muzicale, de vioară și de pian. Se va auzi în sală, dar nu vor deranja foarte mult fluxul de vaccinare".