O tânară de 28 de ani din Galaţi a leşinat la scurt timp după ce a fost vaccinată cu serul de la Pfizer, iar medicii au constatat că incidentul a avut loc pe fondul unui atac de panică, relatează News.ro.

VaccinareFoto: Comitetul de coordonare vaccinare Covid

„În ultimele 24 de ore a fost raportată, la Centrul P SMU "Aristide Serfioti", o reacţie adversă post imunizare – o stare de lipotimie pe fondul unui atac de panică. Persoana (femeie – 28 de ani) şi-a revenit imediat şi nu a necesitat intervenţie medicală”, a informat, marţi, Instituţia Prefectului Galaţi.

Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean a ajuns la 92.762, iar numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 32.316. Alte 28.130 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti-Covid-19.