Mai mult de 5 milioane de israelieni din totalul de 9 milioane de locuitori ai țării au primit ambele doze de vaccin împotriva COVID-19, la doar patru luni de la debutul campaniei de imunizare a populaţiei, arată cifrele comunicate vineri de Ministerul Sănătăţii, transmite Agerpres.

Centru de vaccinare din IsraelFoto: SIPA / Sipa Press / Profimedia

Ministrul de resort, Yuli Edelstein, a salutat această bornă în campania de vaccinare, numind-o 'o realizare uriaşă pentru sistemul de sănătate şi cetăţenii Israelului'.

Simultan cu succesul campaniei, guvernul a început să relaxeze gradual restricţiile antiepidemice, în special pentru persoanele care au fost vaccinate şi pentru cele care s-au vindecat de COVID-19. De duminica trecută, în Israel nu mai este obligatorie purtarea măştii în aer liber.

Totodată, numărul pacienţilor cu forme grave de COVID-19 a scăzut dramatic, ajungând la circa 160, după ce la sfârşitul lunii ianuarie erau în jur de 1.200. Statul Israel, cu o populaţie de 9 milioane de locuitori, a dat startul campaniei de vaccinare la 19 decembrie.