87.377 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, dintre care 66.716 au fost imunizate cu Pfizer, 10.622 cu Moderna și 10.039 cu AstraZeneca. De la debutul campaniei de vaccinare, 2.860.598 de persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri, 1.714.422 primind și rapelul.

Vaccinare Romania 22 aprilieFoto: vaccinare-covid.gov.ro

Astfel, conform informațiilor transmise joi seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 87.377 de doze, dintre care 59.538 ca primă doză și 27.839 ca rapel.

De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 2.860.598 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele trei vaccinuri și au fost administrate în total 4.575.020 de doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 139 de reacții adverse - 84 la Pfizer, 38 la Moderna și 17 la AstraZeneca. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 13.397 (2,9/1000 doze administrate).

CNCAV menționează că alte 146 de reacții adverse sunt în curs de investigare. „Au fost raportate două cazuri RAPI formă severă (reacții adverse postvaccinale indezirabile - n.r.). În prezent, ambele persoane sunt recuperate”, precizează sursa citată.

  • Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020
  • Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021
  • Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021

Click pentru a mări