Oficiali britanici: Nu există dovezi că varianta coronavirusului descoperită în India este mai contagioasă sau mai rezistentă la vaccinuri

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 18 aprilie 2021, 13:45 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus
Foto: Getty Images / Digi 24
Nu există deocamdată dovezi că varianta coronavirusului descoperită în India este mai contagioasă sau mai rezistentă la vaccinuri, au declarat duminică doi oficiali britanici, transmite News.ro.

George Eustice, ministrul britanic al Mediului, şi dr. Susan Hopkins, consilier medical şef pentru NHS Test and Trace, au declarat că, în prezent, nu există dovezi clare privind modul în care se manifestă noua variantă.

Ea a fost descoperită la finalul lunii martie în probe prelevate în India. Este considerat că două mutaţii s-au reunit în acelaşi virus.

Eustice a declarat într-o emisiune Sky News că nu există dovada că varianta apărută în India este capabilă „să ocolească” vaccinul sau că este mai contagioasă ca celelalte.

Ministrul a mai spus că numărul cazurilor de infectare cu această nouă variantă este „destul de scăzut” în prezent.

„Erau aproximativ 70 de cazuri, dar cred că am văzut multe cifre pentru diferite variante... Deci, este un număr destul de scăzut în acest moment. Însă este ceva ce urmărim”, a spus el. „Mi-a fost spus că nu există nicio dovadă acum că această variantă este capabilă să ocolească vaccinul, spre exemplu, sau că este într-adevăr mai contagioasă decât altele”.

Dr. Susan Hopkins a subliniat acelaşi lucru, la emisiunea lui Andrew Marr de la BBC. Ea a spus că în lipsa informaţiilor, aceasta nu poate fi clasificată drept „variantă de interes” şi că oamenii de ştiinţă investighează.

„Am văzut câteva cazuri care nu au apărut din călătorii”, a spus ea, precizând că cercetătorii investighează. „Ca să o urcăm în clasificare trebuie să ştim dacă se transmite mai rapid, dacă nu este afectată de vaccin şi încă nu avem aceste date”.

Ea a atras atenţia că este posibil ca oamenii care au trecut prin boală sau care au fost vaccinaţi să se reinfecteze cu o diferită tulpină a coronavirusului.

„Ştim că aceste vaccinuri nu protejează 100% împotriva infectării şi de aceea cerem oamenilor să fie precauţi”, a adăugat specialistul.

La nivel mondial, în ultima jumătate de an s-au făcut remarcate mai multe variante SARS-CoV-2, însă este cunoscut că virusul suferă mutaţii continuu.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















304 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Nu există dovezi... (Duminică, 18 aprilie 2021, 14:04)

    Nyk1 [utilizator]

    ...dar una dintre mutațiile variantei indiene a apărut independent într-o altă variantă descoperită în USA și care face virusul cu 20% mai contagios. Cealaltă mutație nu prea se știe încă ce face, dar de bine nu cred că poate fi vorba.

    În orice caz, India va fi puternic lovită datorită condițiilor de viață aglomerate, de lumea a 3-a, la fel ca în celelalte pandemii: gripa spaniolă se presupune că ar fi ucis 17-18 milioane de indieni în total.
  • +2 (4 voturi)    
    Sigur nu e mai contagioasa (Duminică, 18 aprilie 2021, 14:06)

    panda_rosu [utilizator]

    Faptul ca au crescut de la 10.000 la 300.000 de noi cazuri pe zi, e doar o coincidenta.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by