​81.178 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, dintre care 61.858 au fost imunizate cu Pfizer, 9.477 cu Moderna și 9.843 cu AstraZeneca. De la debutul campaniei de vaccinare, 2.578.713 de persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri, 1.581.079 primind și rapelul.

Vaccinare Romania 17 aprilieFoto: vaccinare-covid.gov.ro

Astfel, conform informațiilor transmise sâmbătă seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 81.178 de doze, dintre care 55.093 ca primă doză și 26.085 ca rapel.

De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 2.578.713 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele trei vaccinuri și au fost administrate în total 4.159.792 doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 112 reacții adverse - 68 la Pfizer, 18 la Moderna și 26 la AstraZeneca. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 12.823 (3,1/1000 doze administrate). Alte 125 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

  • Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020
  • Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021
  • Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021

Click pentru a mări