O nouă secție ATI COVID-19: 14 paturi și 38 de medici și personal specializat la Spitalul Militar Central

de C.V.     HotNews.ro
Vineri, 16 aprilie 2021, 18:27 Actualitate | Coronavirus


Spitalul Militar Bucuresti
Foto: Facebook/ Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) a operaționalizat începând de vineri, 16 aprilie, o nouă secție ATI COVID-19 formată din 14 paturi, deservită de 38 de medici și personal de specialitate din cadrul spitalului, anunță Ministerul Apărării.

Din cele 14 paturi, șapte paturi sunt nou înființate, cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, iar alte șapte au fost realocate din Secția Clinică ATI a SUUMC, structură care susține activitatea medicală și chirurgicală pentru urgențe și cazurile cronice, altele decât cele din patologia COVID -19.

Noua secție respectă toate criteriile epidemiologice de funcționare, cu circuite izolate și personal medical dedicat (echipă medicală și linie de gardă) și s-a constituit prin mobilizarea resurselor proprii. În acest sens, șase medici ATI, 18 asistenți medicali, 12 infirmiere și 2 brancardieri, care până astăzi își desfășurau activitatea în alte secții medicale, s-au oferit să susțină eforturile echipelor medicale din ATI, anunță MApN.

Secția ATI COVID-19 nou înființată în SUUMC este dotată, conform normelor, pentru asigurarea monitorizării complexe, a ventilației mecanice avansate, cu stații de infuzie automată, oxigen și aer comprimat. Totodată, din punct de vedere al echipamentelor medicale performante capabile să asigure asistența medicală multidisciplinară și tratamentul complicațiilor, la nivelul acestei structuri se mai află un microlaborator „point-of-care”, un ecograf 3D și un sistem de epurare extracorporală. Secția este conectată prin sisteme de telemedicină cu toate laboratoarele, compartimentele și secțiile medicale din unitatea spitalicească, transmite ministerul.

Noua capabilitate se adaugă celor 10 paturi ATI intermediare, operaționalizate în cursul lunii trecute la nivelul Secției Pneumologie a spitalului.

În același timp, SUUMC asigură, prin intermediul Secției ATI din cadrul Formațiunii Medicale ROL 2 – COVID 19 de la Institutul Ana Aslan, asistența medicală de specialitate pentru cazurile grave de COVID 19, secție care are o capacitate de 23 de paturi.

La nivelul MApN au fost dispuse măsuri urgente pentru suplimentarea resurselor de tratament de terapie intensivă la nivelul întregului sistem medical militar, care să fie puse la dispoziția cetățenilor, în cadrul efortului național de gestionare a efectelor pandemiei prin creșterea capacităților de diagnostic, tratament și management medical specializat pentru cazurile de infecție cu virusul SARS-CoV-2.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1627 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    nouă capabilitate apevistă (Vineri, 16 aprilie 2021, 19:21)

    di livio [utilizator]

    cum plecă Vlăduț, cum începu să curgă lapte și mere pe la popotili sekuapv...și cu sprijinu neprecupețit al desuurilor arafatiste, off course...te pominești că la spitalili mapnsrimai se găsește chiar și euthirox, nu m-aș mira, la așe capabilități...că Tătaru un an de zile n-a fost în stare să facă capabilități în farmacii pt euthirox, da pt asta n-a fost dat afară...el era ministru cu capabilități, pe noi fraierii plătitori de pensii speciale ne numea populația civilă...capabilități
    • +2 (2 voturi)    
      Asta am (Vineri, 16 aprilie 2021, 20:14)

      ioana_i123 [utilizator] i-a raspuns lui di livio

      observat si eu. Iar e lapte si miere...
      Apar locurile la ATI ca ghioceii
  • +1 (1 vot)    
    cum a plecat Vladut (Sâmbătă, 17 aprilie 2021, 16:23)

    tahomir [utilizator]

    cum a inceput sa isi revina cat de cat sistemul de sanatate. Sufera insa in mediul virtual, ca acolo martorii lui VV avea deja 14823 de paturi la ATI and counting.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by