Două focare de Covid-19 au fost depistate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău, după ce mai mulţi pacienţi internaţi la Secţiile cardiologie şi neurologie au fost confirmaţi pozitiv.

Coronavirus in RomaniaFoto: Agerpres

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Adriana Bunilă, a declarat marţi, pentru Agerpres, că au fost luate măsuri de urgenţă pentru limitarea răspândirii noului coronavirus iar persoanele infectate au fost izolate.

„Primul focar a apărut la Secţia cardiologie şi apoi la Secţia neurologie. La Cardiologie au fost confirmate patru cazuri iar la Neurologie, cinci cazuri pozitive, în ambele cazuri fiind vorba despre pacienţi. Pentru limitarea răspândirii virusului, în ambele secţii au fost luate măsuri de urgenţă. A fost efectuată dezinfecţie terminală iar persoanele depistate cu coronavirus au fost izolate. Toţi pacienţii internaţi în cele două secţii au fost testaţi. De asemenea, o parte dintre pacienţi au fost direcţionaţi către Spitalul Râmnicu Sărat, o parte au fost externaţi şi unii au plecat acasă la cerere”, a precizat Adriana Bunilă.