Cea mai mare campanie de vaccinare din istorie a ajuns la 797 milioane de doze administrate pentru imunizarea contra Covid-19 în 154 de țări, arată datele centralizate de Bloomberg. Potrivit sursei citate, ritmul mediu din ultima săptămână a ajuns la aproximativ 18 milioane de doze pe zi.

VaccinareFoto: Samuel Fernández/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Statele Unite au făcut până acum aproape 190 de milioane de doze, cu un ritm mediu zilnic de 3,21 de milioane de doze în ultima săptămână.

SUA sunt urmate de China – 167 mil. doze, India – 108 mil doze, UE – 96 mil. doze și Marea Britanie – 40 mil. doze.

Până acum au fost făcute doze pentru imunizarea completă a 5% din populația globală, dar țările cele mai bogate vaccinează cu o viteză de 25 de ori mai mare decât cele mai sărace.

România apare pe locul 25 în topul Bloomberg din punct de vedere al procentului de populație imunizat cu două doze, fiind însă depășită de 10 țări și teritorii ce au administrat sub 100.000 de doze.

Pe de altă parte, țara noastră este abia pe locul 57 la nivel global din punct de vedere al procentului de populație ce a primit prima doză de vaccin contra coronavirusului, în față fiind 17 națiuni ce au făcut doar mii sau zeci de mii de doze până acum.