Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că va avea loc o şedinţă pentru revizuirea recomandărilor făcute de Agenţia Europeană a Medicamentului, precizând că şi la nivel european urmează să se ia o decizie comună, a tuturor statelor membre.

Valeriu GheorghitaFoto: AGERPRES

Valeriu Gheorghiţă a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă se va schimba ceva în România privind vaccinarea cu AstraZeneca, relatează News.ro.

„Vom avea o şedinţă cu toţi reprezentanţii instituţiilor responsabile de această decizie pentru revizuirea recomandărilor efectuate astăzi de Agenţia Europeană a Medicamentului, vedem o adaptare a datelor menţionate în rezumatul caracteristicilor produsului. Nu vă ascund faptul că în această seară va avea loc o şedinţă comună la nivelul tuturor statelor membre cu sistemele de sănătate, cu miniştrii Sănătăţii şi sperăm ca de această dată să fie o decizie comună a tuturor statelor membre pentru a avea o abordare integrată, aşa cum ne-am dorit-o de la început, fiind vorba în cazul de faţă despre campania de vaccinare împotriva Covid-19 în care România face parte din acest demers european şi de aceea ne dorim o abordare comună a tuturor statelor membre. Cred că este o decizie aşteptată pentru toată lumea”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pe Europa, Hans Kluge, a afirmat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că în orice campanie de vaccinare încrederea este esenţială.

„Fie că este vorba de Covid-19 sau de orice altă campanie de vaccinare, încrederea este esenţială. Creăm încredere prin transparenţă. De aceea, comunicarea riscului cu oamenii este deosebit de importantă. Să spunem oamenilor ceea ce ştim, ceea ce nu ştim şi ceea ce este în studiu. Efectele secundare sunt ceva la ce ne-am aşteptat şi fac parte integrată din întregul procedeu de vaccinare. Un al doilea aspect privind încrederea se referă la excelenţă tehnică, la competenţă. Iar în cazul în care oamenii sunt ezitanţi trebuie să dăm dovadă de empatie faţă de aceştia, să nu arătăm cu degetul şi să înţelegem de unde vine această ezitare şi să le explicăm”, a declarat directorul OMS Europa.

El a menţionat că apariţia trombozelor după vaccinarea cu AstraZeneca este un proces foarte, foarte rar.

"În ceea ce priveşte vaccinul AstraZeneca şi trombozele, afirmaţia era că există o posibilă legătură şi că în mod cert trebuie examinată şi studiată în continuare. Dar se întâmplă foarte, foarte rar. La începutul lui mai este şi rândul meu să mă vaccinez în Danemarca, dacă mi se va propune AstraZeneca, voi accepta propunerea", a precizat Hans Kluge.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat, miercuri, că formarea unor cheaguri de sânge după vaccinarea cu AstraZeneca ar trebui catalogată drept efect secundar „foarte rar”. Oficialii EMA au precizat că au stabilit ”o legătură posibilă între vaccinare și cazuri foarte rare de cheaguri de sânge neobișnuite și un nivel de trombocite scăzut”, dar că nu va fi schimbată recomandarea de folosire în continuare a acestui vaccin împotriva Covid-19, pentru că beneficiile depășesc riscurile.