Campania de vaccinare din Chile, aflată în plină desfăşurare şi bazată în principal pe vaccinul chinezesc Coronavac, a demonstrat o eficacitate de 56,5% împotriva riscului de infectare cu noul coronavirus la două săptămâni după administrarea celei de-a doua doze, dar niciun efect semnificativ după prima doză, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează AFP și Agerpres.

Vaccinare in ChileFoto: Martin Bernetti / AFP / Profimedia Images

Noul studiu, realizat în condiţii reale de Universitatea Chile, a luat în calcul efectul global al vaccinării în această ţară sud-americană, unde două vaccinuri sunt administrate începând din 24 decembrie 2020: vaccinul Coronavac dezvoltat de compania chineză Sinovac, care reprezintă majoritatea covârşitoare (93%) a dozelor administrate, şi vaccinul produs de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech.

Până la această dată, Chile, o ţară cu 19 milioane de locuitori, a administrat cel puţin o doză de vaccin pentru 7,07 milioane de rezidenţi şi ambele doze pentru 4,04 milioane de persoane, cele din urmă reprezentând peste 26% din populaţia vizată de această campanie - 15,2 milioane de locuitori.

Autorii studiului chilian au formulat trei concluzii în privinţa eficacităţii acestei imunizări: ea este de 56,5% la două săptămâni după ce rezidenţii au primit ambele doze; de 27,7% pentru cei care au primit ambele doze de mai puţin de două săptămâni; şi de abia de 3% (echivalentă cu marja de eroare) pentru cei care au primit doar prima doză de vaccin.

"Vaccinarea scade semnificativ posibilitatea unei infectări. Nu o elimină, dar o diminuează considerabil", a declarat rectorul Universităţii Chile, Ennio Vivaldi, într-o conferinţă de presă în care a prezentat rezultatele acestui prim studiu realizat în ţara sud-americană în condiţii reale.

O altă constatare a fost comunicată de Ennio Vivaldi: "prima doză de vaccin nu are un efect semnificativ după patru săptămâni". La şase săptămâni după administrarea unei doze, "ne găsim în aceeaşi situaţie de vulnerabilitate în faţa riscului de infectare ca o persoană care nu a fost vaccinată", a continuat el.