​Colegiul Medicilor București lansează un apel la unitate și înțelegere, atât în lumea medicală, cât și în societate în ansamblul său, "în această perioadă dificilă când ne confruntăm cu acest val 3 al pandemiei, cu lipsa locurilor în secțiile de ATI, dar și cu mișcări în stradă." De asemenea, reprezentanții Colegiului Medicilor lansează un apel către medici să facă doar afirmații bazate pe dovezi științifice, iar către politicieni la responsabilitate în privința declarațiilor făcute în spațiul public privind aspecte ce țin de sănătatea publică.

Sectie COVID-19Foto: Zsolt Szigetvary / PA Images / Profimedia

"Cu toții ne confruntăm cu această pandemie. Cu toții vrem ca această pandemie să se sfârșească. Din păcate, vorbim de o afecțiune ce are încă multe necunoscute, cu o evoluție greu de anticipat: există pacienți care dezvoltă forme foarte grave de COVID-19 fără a avea un istoric medical care să îi predispună, aparent, la acest lucru, dar și pacienți care trec mai ușor peste boală. Deci vorbim de o boală a cărei evoluție nu este predictibilă. În plus, în spațiul public circulă un volum extrem de mare de informații mai mult sau mai puțin corecte privind COVID-19. Astfel, dacă nu există o comunicare transparentă și adecvată, care să crească nivelul de încredere, pot apărea semne de întrebare și îndoieli", arată reprezentanții Colegiului Medicilor București.

În ceea ce privește comunitatea medicală, Colegiul Medicilor îndeamnă medicii să facă afirmații bazate pe dovezi științifice: "Desigur, dezbaterea științifică este extrem de necesară. Zi de zi informațiile științifice sunt actualizate, supuse criticilor specialiștilor, testele clinice verifică permanent siguranța și eficacitatea soluțiilor terapeutice, comitetele de experți validează datele, structurile profesionale, agențiile de reglementare stabilesc protocoale terapeutice. Un tratament aflat în ghiduri înseamnă o protecție în plus pentru pacient, deoarece vorbim de tratamente verificate și validate științific. Dar un tratament aflat în ghiduri înseamnă și protecția din punct de vedere juridic a medicului și îi oferă acestuia certitudinea că a făcut tot ce a ținut de el pentru binele pacientului său, în conformitate cu normele și informațiile științifice din acel moment."

De asemenea, Colegiul Medicilor din București îi asigură pe români că medicii își fac datoria folosind cele mai sigure și eficiente soluții puse la dispoziție de cunoașterea științifică din acest moment: "Asigurăm opinia publică de faptul că analizăm cu maximă obiectivitate și vom sancționa orice eroare a vreunui membru al nostru raportată la pacienți, dar, de asemenea, vom acționa cu fermitate și vom trimite Comisiei de Disciplină cazurile tuturor colegilor care lansează în spațiul public speculații și informații care nu sunt validate științific și ca reglementare. Aceasta NU înseamnă că nu acceptăm dialogul. Dar considerăm că deja lucrurile sunt foarte grave, iar în anumite contexte, anumite afirmații pot face rău sănătății publice."

"Așa cum judecătorii discută în instanță sau la CSM, așa cum jurnaliștii își țin ședințele în redacție, nu pe Facebook, lumea medicală caută consensul în conferințele științifice. Așa cum grefierul, indispensabil în efectuarea justiției, nu-și dă cu părerea la televizor despre motivarea unei sentințe făcută de judecător, nici medicul nu ar trebui să-și atace public colegii din altă specialitate, fără să poarte înainte o dezbatere în forurile științifice, să prezinte dovezi, cu rigoare metodologică, după criterii validate de instituțiile internaționale pentru ca mesajele transmise opiniei publice să fie clare, fără loc de interpretări. În caz contrar, unele dintre aceste interpretări pot afecta deciziile în privința sănătății luate de o parte a populației", a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

"Mesajul nostru se îndreaptă și către clasa politică. Indiferent de orientare, dumneavoastră sunteți cei care reprezentați interesele cetățenilor inclusiv în Parlamentul României. Vă îndemnăm la responsabilitate în privința mesajelor și a declarațiilor făcute în spațiul public privind aspecte ce țin de sănătatea publică", arată reprezentanții Colegiului Medicilor.

"În ceea ce privește mass-media, anunțăm că stăm oricând la dispoziție pentru lămuriri, precizări și explicații, astfel încât informația care ajunge la populație prin intermediul jurnaliștilor să fie una corectă și validată științific", adaugă ei.

"De asemenea, am constatat că, din cauza unor informații poate insuficient verificate, astăzi ne confruntăm cu o scădere a încrederii în corpul medical și o discreditare a acestuia. Nu numai că nu este corect, ci, în primul rând, este foarte periculos. Cu cât încrederea în corpul medical care îngrijește bolnavi de COVID-19 scade, cu atât considerăm că pacienții pot suferi, din cauza neprezentării la medic atunci când situația o impune sau din cauza apelării la soluții așa-zis miraculoase."

"Cu toții am obosit, cu toții vrem să vedem această luptă împotriva pandemiei ajunsă la final, cu toții am vrea să nu mai fie nevoie de măsuri de protecție. Și noi, medicii, avem copii, părinți, prieteni la care am vrea să mergem în vizită, nepoți cu care am vrea să ne jucăm în parc, ne dorim, la fel ca întreaga societate, să trecem rapid prin criza pandemică și să evităm, pe cât de mult posibil, costurile ei umane și materiale. Din păcate, realitatea cu care ne confruntăm zi de zi în spitale ne arată că măsurile de protecție sunt în continuare vitale și că simpla lor ignorare sau contestare nu numai că nu duce la îmbunătățirea situației, ci din contră, duce la deteriorarea ei. Probabil vorbim și de un eșec al comunicării, dar haideți să avem un moment zero, un moment din care sănătatea publică să fie, pentru noi toți, obiectivul nostru, atât prin deciziile luate, cât și prin informațiile vehiculate", îndeamnă reprezentanții Colegiului Medicilor București.