Spania a decis să-şi extindă vaccinarea antiCOVID-19 cu AstraZeneca pentru angajaţii esenţiali cu vârsta peste 65 de ani în scopul protejării unui mic grup de persoane care încă nu s-au pensionat, a declarat miercuri Ministerul Sănătăţii, relatează Reuters citată de Agerpres.

Vaccinare cu AstraZenecaFoto: Liselotte Sabroe / AFP / Profimedia

O serie de alte ţări europene au mers mai departe şi au ridicat per ansamblu limita de vârstă sau, ca în cazul Germaniei, administrarea vaccinului AstraZeneca se face în primul rând la persoanele în vârstă, notează Reuters.

Limita de vârstă a fost impusă din cauza studiilor clinice la care au participat foarte puţine persoane cu vârsta de peste 65 de ani.

Spania folosea până acum vaccinul AstraZeneca doar la persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, concentrându-se pe angajaţii esenţiali, precum poliţiştii, pompierii sau profesorii.

Din această cauză, un număr mic de angajaţi esenţiali cu vârsta de peste 65 de ani a fost lăsat în afara efortului de vaccinare, a precizat ministerul, clarificând impactul unei decizii anunţate marţi seara.

După prima inoculare a persoanelor în vârstă care locuiau în căminele de bătrâni, a îngrijitorilor lor şi a personalului sanitar din prima linie, Spania vaccinează în prezent cu Pfizer/BioNTech şi Moderna persoanele de peste 80 de ani, urmând cei cu vârsta de peste 70 de ani.

Spania a administrat în total 7,7 milioane de doze de vaccin şi a inoculat cu ambele doze 2,64 milioane de persoane, propunându-şi ca 70% dintre cei 47 de milioane de locuitori ai săi să fie vaccinaţi până la sfârşitul verii.