Coronavirus: Spania impune masca obligatorie în aer liber în toată ţara
Conform actului normativ care intră în vigoare de miercuri, masca este obligatorie pentru persoanele cu vârste de la şase ani în sus chiar şi atunci când poate fi respectată distanţa de siguranţă de 1,5 metri, recomandată de autorităţile spaniole ca măsură de prevenire a răspândirii Covid-19. Fac excepţie doar sportivii şi persoanele care suferă de anumite afecţiuni respiratorii.
În unele regiuni, precum cea a capitalei Madrid, masca era deja obligatorie inclusiv în spaţiile publice, în timp ce de exemplu în provincia Castellon o persoană care merge singură pe stradă nu era obligată să poarte mască.
De asemenea, amenzile pentru nepurtarea măştii, până în prezent de circa 100 de euro, pot ajunge la sume cuprinse între 601 şi 30.000 de euro dacă această faptă este considerată o infracţiune gravă.

Guvernul ia în calcul „un statut special” pentru restaurante: Dacă își vor vaccina tot personalul să nu mai fie legați de rata de incidență
Din primăvară până-n toamnă, pandemia a dus la creșterea de 4 ori a românilor descurajați în a-și găsi un job
Trei scenarii pe termen scurt ale mediului de afaceri. De ce nu vor scădea prețurile la imobiliare și la cât ar putea ajunge euro
VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Prima ședință a Coaliției după demiterea lui Voiculescu, fără o nominalizare pentru Ministerul Sănătății. Kelemen, întrebat dacă e necesară intervenția președintelui: Nu e nevoie
Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
INTERVIU Cum vede educația o elevă româncă admisă la Oxford. Mara Pîndaru: Trebuie introdusă mai mult tehnologia în procesul de învățare / Care este principala problema a sistemului de învățământ din România
In plus, sa stai cu masca singur sau cu familia in padure este o tampenie intrucat nu ai de unde lua boala.
Masca trebuie purtata acolo unde exista risc de transmitere. Din acelasi motiv pentru care nu porti manusi izolatoare decat daca lucrezi cu cabluri electrice, nu si daca esti la plimbare cu cateii.