În ultimele 24 de ore, în România s-au vaccinat anti-COVID 58.547 de persoane, iar de la debutul campaniei, în 27 decembrie, s-au vaccinat peste 1,9 milioane de oameni, conform datelor transmise sâmbătă seară de către Comitetul de coordonare a vaccinării.

vaccinare 27 martieFoto: Comitetul de coordonare vaccinare Covid

În ultimele 24 de ore s-au vaccinat anti-COVID 58.547 de persoane - 45.225 cu Pfizer, 8.584 cu AstraZeneca și 4.738 cu Moderna. În același interval au fost raportate 138 de reacții adverse - 76 după vaccinarea cu AstraZeneca, 53 după vaccinarea cu serul Pfizer și 9 după vaccinarea cu serul Moderna.

De la debutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie, s-au vaccinat 1.914.884 de persoane - 1.451.810 cu Pfizer, 329.919 cu AstraZeneca și 133.155 cu Moderna.

În total, au fost raportate 9.931 de reacții adverse - 4.755 după vaccinarea cu serul Pfizer, 4.428 după vaccinarea cu AstraZeneca și 748 după vaccinarea cu Moderna.