Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat că Bucureştiul nu va intra în carantină, dar se vor înmulţi controalele în weekend în mall-uri şi pieţe. Bucureştiul are o incidenţă de 4,6 la mia de locuitori şi 1.031 de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore. ”Deocamdata măsurile pe care le aplicăm în Bucureşti sunt cele pe care le ştim. Ce am facut în plus săptămâna aceasta a fost să discut cu o serie de autorităţi pentru a întări controlul cu scopul ca aceste măsuri să fie implementate mai bine,” a spus Alin Stoica la Aleph News.

BucurestiFoto: Vlad Ispas / Alamy/ Profimedia

Prefectul a adăugat că duminică va avea loc un comitet pentru situaţii de urgenţă pentru prelungirea măsurilor, citează Mediafax.

”Am cerut de la DSP Bucureşti propuneri. Propunerea lor este ca deocamdată să rămânem în această situaţie şi să continuăm întărirea controlului”, a adăugat Alin Stoica.

Prefectul Alin Stoica a vorbit şi despre situaţia celor care locuiesc in jurul Bucureştiului şi fac naveta zilnic pentru că lucrează şi învaţă aici. ”Avem deja o colaborare între poliţia Bucureşti şi Ilfov pentru filtre. Deocamdată aceasta este masura. Ştim că există trafic intens între Bucureşti şi Ilfov. Încercăm prin aceste filtre să prevenim intrări masive dinspre Ilfov de persoane infectate. Şi colegii din Ilfov sunt în legătură cu prefectura. Dumnealor au luat măsuri pentru ca circulaţia persoanelor să fie limitată.

Orașul Popești-Leordeni și comuna Tunari au intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile, începând de vineri seară, ora 22.00, informează Prefectura Ilfov.

Alte trei localități din județul Ilfov - Berceni, Brănești și Otopeni au intrat în carantină pentru 14 zile, începând de joi seară, de la ora 22:00, după ce rata de infectare a trecut de 6 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.

Anterior, această măsură fusese luată pentru alte cinci: Bragadiru, Clinceni, Chiajna, Dobroești și Cornetu.

În perioada carantinei este interzisă intrarea sau ieșirea din localitate. Acest lucru este permis doar în baza unei declarații pe propria răspundere, din motive întemeiate, sau a declarației de la angajator. Cele două documente pot fi descărcate aici.