Persoanele de peste 65 de ani prezintă un risc mai ridicat de reinfectare cu COVID-19, având o protecţie de doar 47% împotriva infecţiei repetate comparativ cu 80% în cazul persoanelor mai tinere, relatează CNN și Agerpres.

VarstniciFoto: Flickr

Studiul realizat în Danemarca și publicat joi în revista medicală The Lancet se bazează pe rezultatele persoanelor testate în timpul primului şi celui de-al doilea val de coronavirus din Danemarca din 2020 şi s-a bazat pe tulpina iniţială a virusului.

„Studiul nostru confirmă ceea ce multe altele doar sugerau: reinfectarea cu COVID-19 este rară la persoanele mai tinere şi sănătoase, însă persoanele în vârstă prezintă un risc mai mare de a contracta din nou boala”, a declarat Steen Ethelberg de la Institutul danez pentru vaccinuri (SSI), coautor al studiului.

Potrivit altor constatări, protecţia împotriva reinfectării s-a menţinut pentru mai mult de şase luni, însă „măsuri de protejare a vârstnicilor - inclusiv distanţarea fizică şi vaccinările - sunt esenţiale chiar dacă oamenii au fost deja diagnosticaţi cu COVID-19”.

Cercetarea a fost etichetată ca fiind primul studiu la scară largă de acest gen.

Cercetătorii au analizat datele colectate ca parte a strategiei naţionale de testare COVID-19 din Danemarca, în cadrul căreia mai mult de două treimi din populaţia de 5,8 milioane de locuitori a fost testată în 2020.

Citește și: