De la lansarea etapei a treia pentru populația generală, până luni la ora 18.00, 47.000 persoane s-au programat la vaccinare, iar 353.332 persoane s-au înscris pe listele de așteptare pentru a fi notificate atunci când vor fi locuri disponibile, anunță Comitetul de coordonare a vaccinării.

vaccinarea in RomaniaFoto: Comitetul de coordonare vaccinare Covid

Potivit datelor furnizate CNCAV de către STS, în cursul zilei de astăzi, ritmul de înscriere pe listele de așteptare a crescut de la 322 rezervări/minut în intervalul 09.00-10.00, la 1.243 rezervări/minut între orele 11.00-13.00, ajungând la un maximum de 3.657 rezervări/minut între orele 13:00-15:00.

Autoritățile spun că platforma nu a înregistrat întreruperi în funcționare pe parcursul zilei, deși mai mulți utilizatori au reclamat că au existat intervale în care nu au putut să o acceseze.

Listele de așteptare au fost activate progresiv luni, potrivit unei programări pe județe. STS spune că pe toată durata desfășurării operațiunilor tehnice de implementare a listelor de așteptare platforma a fost deschisă publicului.

Care este procedura de înscriere pe lista de așteptare, de notificare și programare

Reamintim că programarea se poate realiza atât online în platformă, cât și telefonic în Call Center, la numărul 021.414.44.25.

Fiecare persoană se poate înscrie pe o singură listă de așteptare, iar după ce este notificată că există un loc disponibil trebuie să acceseze platforma și să se programeze în termen de 24 de ore. Dacă nu se programează în intervalul respectiv, se mai primesc încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, persoana rămâne pe lista de așteptare, însă pierde poziția ocupată inițial.

Notificarea persoanelor aflate pe lista de aşteptare se va realiza în funcţie de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naţionale de vaccinare, şi de ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează:

  • persoanele din categoria 2a (populaţia de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice;
  • persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esenţiale);
  • persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare (populaţia generală).

Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar dacă nu există locuri disponibile în centrul ales poate opta pentru înscrierea pe lista de aşteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populaţiei cu risc şi 25% lucrători din domenii esenţiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a treia, spun autoritățile.

Mai exact, fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile şi angajaţii din domenii esenţiale, cât şi pentru populaţia generală, iar ordinea alocării programărilor la vaccinare se va realiza în funcţie de gradul de ocupare a locurilor de către categoriile prioritare înscrise pe listele centrului respectiv.

Pentru cei care aleg programarea individuală în platforma electronică: la momentul în care locurile devin disponibile la centrul unde persoana s-a înscris, beneficiarul primeşte o notificare în acest sens, iar ulterior va intra în aplicaţie, pentru alegerea zilei şi a intervalului orar. Persoana care nu confirmă prin programare locul disponibil în termen de 24 de ore de la primirea notificării, va mai primi încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, beneficiarul rămâne pe lista de aşteptare, însă va pierde poziţia ocupată iniţial.

Pentru persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25: atunci când va apărea un loc liber la centrul de vaccinare unde s-a înscris, va fi programat la vaccinare în ziua şi în intervalul orar disponibil pentru administrarea vaccinului. Aceste persoane vor fi notificate şi nu este necesar să confirme programarea.

O persoană de pe lista de aşteptare are posibilitatea de a se înscrie pe lista de aşteptare a unui alt centru de vaccinare.

În etapa a treia a campaniei de vaccinare este inclusă populația generală, fiind însă prioritizate mai multe categorii, respectiv persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor unităţi, operatori economici cu risc ridicat de infectare a personalului propriu şi a persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate:

  • (i) lucrătorii din industria extractivă;
  • (ii) lucrătorii din industria prelucrătoare;
  • (iii) lucrătorii din hoteluri şi restaurante;
  • (iv) lucrătorii din domeniul de întreţinere corporală, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare;
  • (v) lucrătorii din domeniul spectacole, activităţi culturale şi recreative;
  • (vi) lucrătorii din sistemul financiar, bancar şi din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul şi a celor care prestează servicii esenţiale de plăţi, administrare cont şi investiţii şi operează infrastructuri critice naţionale, precum şi personalul critic de suport al acestora;
  • (vii) persoanele cazate în centrele regionale de proceduri şi cazare ale solicitanţilor de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;
  • (viii) persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luaţi în custodie publică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;
  • (ix) persoanele private de libertate;
  • (x) persoanele care asigură infrastructura de comunicaţii;
  • (xi) lucrătorii din domeniul muzeal şi al colecţiilor publice;
  • (xii) lucrătorii din biblioteci;
  • (xiii) casierii şi ceilalţi lucrători din magazinele de retail alimentar.
  • Populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la lit. C pct. 1 şi 2;
  • Populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.