Ungaria a anunțat joi un bilanț record de 8.312 cazuri de coronavirus, în condițiile în care restricțiile suplimentare și campania de imunizare contra Covid-19 nu sunt încă suficiente pentru a opri agravarea valului trei al epidemiei, transmite Reuters.

Coronavirus UngariaFoto: Antonin Vincent / AFP / Profimedia Images

Ungaria a impus noi măsuri de lockdown începând de luni și a accelerat campania de imunizare, folosind inclusiv vaccinul chinezesc Sinopharm și pe cel rusesc, Sputnik V.

Până joi, 1,15 milioane de persoane primiseră prima doză, autoritățile administrând însă mai puțin de două treimi din cele peste două milioane de vaccinuri primite.

În spitalele ungare erau, joi, 8.329 de pacienți cu Covid-19, 911 dintre ei având nevoie de ventilare mecanică.

Numărul celor aflați pe ventilatoare s-a triplat în ultima lună, medicul-șef al țării spunând că tot mai multe persoane cu vârste între 30 și 50 de ani sunt în stare gravă și au nevoie de terapie intensivă.