Cea mai mică comună din judeţul Alba, Ceru Băcăinţi, înregistrează, cu un singur caz de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile, o incidenţă de 3,66 la mie, motiv pentru care, începând de miercuri, au fost instituite o serie de măsuri pentru diminuarea impactului riscului, cum ar fi interzicerea organizării de nunţi, botezuri, atât în spaţii închise, cât şi deschise.

Restrictii coronavirusFoto: Profimedia Images

Cu o populaţie de 274 de locuitori, fiind astfel cea mai mică comună din judeţ, Ceru-Băcăinţi are un singur locuitor diagnosticat cu noul coronavirus. Rata de infectare era miercuri, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, de 3,66 la mie, relatează Agerpres.

În consecinţă, ţinând cont de faptul că rata de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele două săptămâni este de peste 3 la mia de locuitori, autorităţile au aprobat o hotărâre prin care se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc) atât în spaţii deschise, cât şi închise, precum şi desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

A fost interzisă, de asemenea, circulaţia în interiorul localităţii pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

În ceea ce priveşte comuna Şona, unitatea administrativ-teritorială din judeţ cu cea mai ridicată incidenţă, aici se înregistrează 50 de cazuri, din care 8 anunţate miercuri. Rata de infectare era miercuri de 11,45 la mie. În condiţiile în care majoritatea cazurilor sunt într-un sat component, Biia, autorităţile au stabilit ca doar acesta să intre în carantină pentru următoarele două săptămâni.

În Alba, de la începutul pandemiei, au fost testate pozitiv în total 16.372 de persoane, din care 14.919 s-au vindecat, iar 440 au decedat.

Numărul total de teste efectuate până în prezent în judeţ a ajuns la 176.626, potrivit DSP Alba.