Premierul Florin Cîțu spune că a cerut autorităților care se ocupă de campania de vaccinare împotriva COVID-19 să le permită să se vaccineze și persoanelor din etapa a treia, cel puțin în zonele cu un număr mare de îmbolnăviri, dacă sunt locuri libere și dacă populația din etapa a doua nu vrea să se vaccineze. În acest context, el a criticat autoritățile din Timișoara, oraș intrat în carantină de luni.

Campania de vaccinare in RomaniaFoto: Comitetul de coordonare vaccinare Covid

Cîțu a spus, luni dimineață, comentând declarațiile autorităților din Timișoara care au invocat lipsa vaccinului, că a verificat pe platformă și că la Timișoara sunt 20.000 de locuri libere pentru vaccinare, iar primarul Dominic Fritz și președintele Consiliului Județean ar fi trebuit să comunice mai bine.

El susține că s-a ajuns la carantinarea Timișoarei din cauza nerespectării măsurilor și a faptului că nu au fost date sancțiuni:" S-a ajuns aici pentru că nu sunt respectate regulile și nu se sancționează".

Premierul a mai spus că a cerut autorităților care se ocupă de campania de vaccinare împotriva COVID-19 să le permită să se vaccineze și persoanelor din etapa a treia, cel puțin în zonele cu un număr mare de îmbolnăviri, dacă sunt locuri libere și dacă populația din etapa a doua nu vrea să se vaccineze.

  • "Am cerut ca zonele, cel puţin zonele cum sunt Timişoara, Iaşi sau zonele care sunt carantinate sau unde avem cazuri şi sunt locuri libere, să se permită şi altor persoane. Dacă la Timişoara sunt 20.000 de locuri libere şi cei care sunt în etapa întâi şi etapa a doua nu vor să se vaccineze, atunci să permitem celor din etapa a treia să se vaccineze.
  • Este o nebunie să laşi locuri libere când sunt români care vor să se vaccineze", a adăugat Cîțu.

Reamintim că autoritățile anunțau ca vaccinarea populației generale ar urma să înceapă în aprilie, iar după 15 martie se vor putea programa în platformă și cei din etapa a treia.

"Am cerut ca etapa a treia a campaniei de vaccinare să înceapă mai devreme"

Florin Cîţu a mai spus că le-a cerut preşedintelui CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, şi ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să facă pregătirile necesare pentru ca etapa a treia de vaccinare să înceapă mai devreme, având în vedere că în luna martie România va primi 2,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID, o cantitate mai mare faţă de cea estimată iniţial.

  • "În această lună vom începe şi etapa a treia de vaccinare, am anunţat deja că vom primi 2,6 milioane de doze de vaccinuri doar în luna martie. Țineţi minte că, iniţial, aveam toate vaccinurile până la finalul lunii martie, ar fi trebuit să fie doar 2,4 milioane, deci avem mai multe vaccinuri decât anticipasem. (...)
  • Le-am cerut şi colonelului Gheorghiţă şi ministrului Sănătăţii să pregătească şi, dacă se poate, să înceapă mai devreme această campanie de vaccinare, etapa a treia, ca să dăm drumul tuturor românilor să se vaccineze. Eu zic că, dacă mergem în acest ritm, s-ar putea să ajungem mai devreme la acea ţintă de 10,4 milioane (de români vaccinaţi - n.r.), poate chiar în vară, dar depinde doar de noi să mergem să ne vaccinăm", a afirmat Cîţu.