Israelul și-a redeschis restaurantele și cafenelele. Aproape 40% din populație a fost vaccinată antiCovid

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 8 martie 2021, 8:09 Actualitate | Coronavirus


Vaccinare in Israel
Foto: Tomer Neuberg / Xinhua News / Profimedia
Israelul intră în cea de-a treia fază de relaxare şi s-au redeschis restaurantele, cafenelele, şcolile, sălile de sport şi cele destinate evenimentelor culturale. Peste 52% din populaţia Israelului, de 9,3 milioane, a primit o doză şi aproape 40% din israelieni au primit rapelul.

În prima zi de ridicare a restricţiilor, unele dintre ele impuse chiar din luna septembrie a anului trecut, israelienii au ieşit în număr mare să ia masa în oraş. Măsura este însă doar pentru oraşele cu o rată de infectare scăzută, iar în interior pot sta doar cei care deţin paşaportul verde, potrivit Mediafax.

De asemenea, numărul persoanelor în cadrul aceleiaşi unităţi este limitat, dar pentru proprietarii de restaurante este totuşi un pas uriaş.

Loel Miller este bucătar şef la un local şi este în culmea fericirii pentru că a revenit la serviciu. „Ne simţim foarte bine la redeschiderea restaurantului, suntem închişi de şase luni, ne simţim norocoşi că putem găzdui oameni din nou, le putem oferi mâncare excelentă, muzică excelentă”, spune acesta.

Relaxarea restricţiilor vine la mai puţin de trei săptămâni de la alegerile legislative. Peste 52% din populaţia Israelului, de 9,3 milioane, a primit o doză şi aproape 40% din israelieni au primit rapelul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2635 vizualizari

  • +5 (9 voturi)    
    Israel (Luni, 8 martie 2021, 8:24)

    panda_rosu [utilizator]

    Peste 55% sunt vaccinati cu macar o doza, peste 40% vaccinati cu ambele (atentie, procentele sunt referitoare la toata populatia, inclusiv copii, daca e sa calculam procentual din cei peste 16 ani, au fost vaccinati cam 80% din toti adultii!)

    Sunt pe cresterea cazurilor noi cu o medie de ~4000 de cazuri zilnice, asta ar fi cam 8000 de cazuri noi pe zi la noi, ca israelul e de doua ori mai mic.
    • 0 (6 voturi)    
      hai sa prezentam situatia mai in detaliu (Luni, 8 martie 2021, 10:57)

      TheBorg [utilizator] i-a raspuns lui panda_rosu

      Nu prea sunt pe crestere, numarul de cazuri e destul de stabil, media saptamanala osciland intre 3200 si 4100 de cazuri pe zi in ultimele 3 saptamani, cu 3800 pe zi in medie saptamana trecuta:

      https://i.imgur.com/5ALe84n.png

      Cel mai probabil in Israel s-a ajuns la un echilibru intre aparitia noilor tulpini, care maresc numarul de cazuri, si vaccinarea care il reduce.

      In schimb, daca ne uitam la decese, acestea tot scad de peste o luna, de la un varf de 65 decese zilnice, media saptamanala, la sub 20 decese zilnice in ultima saptamana, deci de peste 3 ori mai putine decese fata de varful de la sfarsitul lui ianuarie.

      Asta si pentru ca vaccinurile sunt eficiente in special pentru prevenirea deceselor si a formelor grave ale bolii, dar trasmiterea virusului nu este eliminata complet, este doar redusa, in special pentru noile variante ale virusului.

      Daca comparam cu Romania, intr-adevar numarul de cazuri zilnice la un milion de locuitori este de peste doua ori mai mare in Israel. In schimb la decese este exact invers, numarul de decese zilnice la un milion de locuitori este de aproximativ doua ori mai mare in Romania. Si trendul pentru decese este de crestere la noi, si de scadere la ei, asa cum se vede din acest grafic:

      https://i.imgur.com/ZzVeO29.png

      Si avand in vedere ca noi subestimam de vreo 3 ori numarul de decese, dupa cum au demonstrat stastisticile privind excesul de mortalitate din ultimele luni, acest exces fiind de aproximativ 3 ori mai mare decat numarul de decese COVID raportate oficial, nu m-ar mira ca in realitate sa avem de pana la 6 ori mai multe decese zilnice la un milion de locuitori fata de Israel.

      Cel mai probabil si numarul de cazuri este subestimat masiv in Romania, probabil chiar mai rau decat decesele, din cauza testarii insuficiente. Altfel nu s-ar explica acel exces enorm de mortalitate de la sfarsitul anului trecut, in conditiile in care datele oficiale aratau ca stam mult mai bine decat alte tari din Europa.
      • 0 (6 voturi)    
        Da, corect (Luni, 8 martie 2021, 11:17)

        panda_rosu [utilizator] i-a raspuns lui TheBorg

        Dar nu prea se pupa cu sperantele pe care ni le-au dat cand au descoperit vaccinul, ca daca ajungem la 70% imunitate, pandemia se incheie.

        Pe mine ma nelinistesc cifrele din israel, teoretic nu trebuiau sa arate asa rau acum.

        Adica totusi, eu mai speram ca se incheie o data si o data nenorocirea asta, voi nu?
    • -2 (6 voturi)    
      te-ai si uitat de ce se intampla asta? (Luni, 8 martie 2021, 11:05)

      justin [utilizator] i-a raspuns lui panda_rosu

      According to Eran Segal, a computational biologist for the Weizmann Institute of Science, before vaccination, around 27% of new daily cases were 19 years or younger and today around 47% of cases fall in that age range

      Cazuri care intre timp sunt pe o panta descendenta. Asta ca sa nu mai discutam despre numarul de cazuri active sau despre numarul deceselor care, ambele, sunt in scadere continua.

      Oare ce o sa mai gasiti dupa ce se demonstreaza ca vaccinul functioneaza? Sunt convins ca apar cateva decese "suspecte" ca deh, de fapt voi sunteti aia de protesteaza impotriva campaniei de vaccinare.
      • +1 (3 voturi)    
        Nu contesta nimeni functionarea (Luni, 8 martie 2021, 12:45)

        Atoatestiutorul [utilizator] i-a raspuns lui justin

        Nu cred ca se chestioneaza functionarea ci mai degraba isteria asta si nebunia asta.
        Mai ales in Europa unde e razboi si alta nu. Noi nu avem nici macar pentru 50% din cei care VOR sa se vaccineze si incepem razboi impotriva celor care NU VOR. Pentru ce?
        • 0 (2 voturi)    
          nu toate vaccinarile sunt la fel (Luni, 8 martie 2021, 14:22)

          TheBorg [utilizator] i-a raspuns lui Atoatestiutorul

          Daca vaccinezi de exemplu 30% din populatie, incepand cu cei in varsta si cei expusi la risc, efectele sunt maxime, pentru ca erau cei mai expusi la risc.

          Daca in schimb 50% dintre cei vulnerabili nu vor sa se vaccineze, si in consecinta vaccinezi 15% dintre cei vulnerabili si 15% dintre cei tineri cu aceleasi doze ca in exemplul de mai sus, eficienta va fi aproape la jumatate in prevenirea deceselor.

          De asta trebuie luptat cu "isterie" impotriva anti-vaccinistilor. Pentru ca prin propagarea ideilor acestora vor muri oameni.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by