Franța accelerează campania de vaccinare: În două zile au fost administrate 470.000 de doze

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 7 martie 2021, 13:00 Actualitate | Coronavirus


Olivier Veran
Foto: Apaydin Alain/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Franţa a accelerat în acest sfârşit de săptămână campania de vaccinare împotriva coronavirusului, injectând sâmbătă 220.000 de doze, dublu faţă de sâmbăta trecută, la care se adaugă alte 250.000 de doze făcute vineri, a informat ministrul sănătăţii Olivier Veran, citat de EFE și Agerpres.

Aceasta înseamnă că în numai două zile au fost vaccinate aproape 500.000 de persoane. Până în prezent, 3,4 milioane de francezi au primit cel puţin o doză de vaccin.

"Sfârşit de săptămână de mobilizare pentru vaccinare. În această sâmbătă, la orele 17:30, 220.000 de francezi au fost vaccinaţi, mai mult decât dublu faţă de sâmbăta trecută! Continuăm şi mâine!" (duminică - n.r.), a anunţat Veran pe contul său de Twitter.

"Salut această mobilizare excepţională", a transmis la rândul său premierul Jean Castex, care a vizitat unul dintre centrele de vaccinare instalate de pompieri la periferia Parisului.

În Paris, marea majoritate a centrelor de vaccinare sunt deschise şi în weekend, iar patru spitale militare din ţară s-au deschis pentru a susţine campania de imunizare.

Castex a anunţat joi că vaccinarea se va accelera în întreaga ţară, îndeosebi în cele 23 de departamente plasate sub alertă maximă din cauza nivelului ridicat de îmbolnăviri de COVID-19 şi unde au fost redirecţionate 135.000 de doze suplimentare în acest sfârşit de săptămână.

Guvernul, care încearcă prin toate mijloacele să evite un al treilea lockdown strict în întreaga ţară, speră astfel să accelereze imunizarea celor mai vulnerabili cetăţeni ai săi, persoanele peste 75 de ani, către care este îndreptată actuala campanie.

La jumătatea lunii aprilie, va începe vaccinarea cetăţenilor cu vârste între 50 şi 74 de ani, iar guvernul a promis că până în mai 20 de milioane de francezi vor primi măcar prima doză de vaccin, iar până în vară 30 de milioane de francezi vor fi vaccinaţi.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2183 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by