Autorizația temporară de utilizare acordată de Franța unui tratament împotriva Covid-19, pe baza unui anticorp sintetic de la laboratorul american Eli Lilly, ridică valuri de critici în comunitatea medicală, din cauza lipsei unor studii definitive cu privire la eficacitatea acestuia, potrivit AFP.

„Gravitatea situației nu justifică abandonarea căutării dovezilor” necesare autorizării unui tratament, a declarat Societatea Franceză de Farmacologie și Terapeutică (SFPT) într-un comunicat de presă.
Medicamentul autorizat în Franța face parte din familia anticorpilor monoclonali, care nu sunt încă comercializați în Uniunea Europeană. Este un tratament de acest tip, fabricat de laboratorul Regeneron, care fusese administrat lui Donald Trump în timpul spitalizării sale din octombrie.
Ele reprezintă o cale promițătoare pentru tratamentul incipient, în special sub forma unui cocktail, pentru a încerca să evite spitalizarea și resuscitarea la persoanele cu cel mai mare risc de forme severe de Covid.
„Acestea sunt noi speranțe (...) care consolidează arsenalul nostru anticovid”, a spus ministrul sănătății Olivier Véran în urmă cu doar o săptămână. Printre anticorpii monoclonali existenți, se numără și tratamentul de la Eli Lilly care a fost autorizat în Franța.
Se administrează într-o singură injecție în spital, la un preț de aproximativ 1.000 de euro pe doză.
Un document al ministerului din 24 februarie raportează „o primă administrare de 4.500 de doze pacienților cu vârsta de 80 de ani și peste și care au tulburări de imunitate”, potrivit ministrului.
- Critici și variante -
Însă, mai mulți specialiști constestă eficacitatea tratamentului de la Eli Lilly.
„Să suspendăm această UTA (autorizație temporară de utilizare, nota editorului) cu risc și beneficii improbabile”, a subliniat profesorul de farmacologie Mathieu Molimard (Spitalul Universitar Bordeaux) pe Twitter.
El indică două motive esențiale: pe de o parte, „lipsa demonstrației eficacității”, pe de altă parte, riscul ca acest tratament, bazat pe un singur tip de anticorp, să nu facă față la apariția variantelor noi de coronavirus, pe de altă parte. Acest specialist recomandă așteptarea sosirii tratamentelor de același tip care combină mai mulți anticorpi, pentru a reduce acest risc.