Alte 4.271 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore (față de 4.278 miercuri), în urma a 35.949 de teste, iar bilanțul a ajuns la 816.589 potrivit datelor furnizate joi de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au murit alte 98 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 1.070 de pacienți.

Testare coronavirusFoto: ERNESTO BENAVIDES / AFP / Profimedia

Până astăzi, 4 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 816.589 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.271 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 832 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 20.684 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 03.03.2021 (10:00) – 04.03.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese (58 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani. 94 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.035. Dintre acestea, 1.070 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.105.686 de teste RT-PCR și 334.027 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.410 teste RT-PCR (16.885 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.525 la cerere) și 9.539 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 44.712 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.011 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.327 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 120 de persoane.

De la debutul pandemiei, 749.673 de pacienți au fost declarați vindecați.