Poliția din China și Africa de Sud a confiscat mii de doze contrafăcute de vaccin anti-Covid și a făcut zeci de arestări, anunță Interpol, relatează BBC.

vaccinuri false anti-Covid confiscateFoto: Interpol

În China, poliția a făcut 80 de arestări la o fabrică despre care se presupune că realiza vaccinuri false și unde s-au găsit cel puțin 3.000 de doze.

Trei cetățeni chinezi și un zambian au fost reținuți într-un depozit din Gauteng, Africa de Sud, unde au fost descoperite fiole care conțineau 2.400 de doze.

Interpol a declarat că primește rapoarte și despre alte rețele de vaccinuri false.

Pandemia Covid-19 a provocat moartea a peste 2,5 milioane de persoane, iar în întreaga lume s-au înregistrat aproape 115 milioane de cazuri, potrivit unei estimări a Universității Johns Hopkins.

Anunțând dezmembrarea rețelei de vaccinuri false, Interpol a subliniat că niciun vaccin aprobat nu este „disponibil în prezent pentru vânzare online”.

„Orice vaccin care are reclamă pe site-uri sau pe dark web nu va fi legitim, nu va fi fost testat și poate fi periculos”, a spus Interpol.

Vaccinurile sunt un instrument vital pentru depășirea pandemiei, iar concurența este acerbă la nivel mondial pentru a cumpăra dozele disponibile după aprobarea unui număr tot mai mare de produse de către autoritățile medicale în ultimele luni.

Interpol, cu sediul la Lyon, Franța, facilitează cooperarea internațională între forțele de poliție și controlul criminalității.