Israelul va vaccina zeci de mii de palestinieni care au permis de lucru în teritoriul israelian sau în coloniile din Cisiordania ocupată, au confirmat duminică autorităţile israeliene, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''Eşalonul politic a aprobat astăzi (duminică) o campanie de vaccinare pentru muncitorii palestinieni cu permis de muncă pentru Israel şi comunităţile din Iudeea şi Samaria (nume dat de statul evreu coloniilor din Cisiordania)'', a indicat într-un mesaj adresat media Cogat, organismul Ministerului Apărării care supraveghează activităţile civile în teritoriile palestiniene.