Alte 3.337 cazuri noi de coronavirus au fost raportate miercuri, pentru ultimele 24 de ore, după efectuarea a 34.364 de teste - 26.447 teste RT-PCR și 7.917 teste rapide antigen - ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 9,7%, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. În total, de la debutul pandemiei în România au fost înregistrate 788.048 de cazuri. În ultima zi au fost înregistrate 73 decese de persoane infectate cu COVID, iar la terapie intensivă sunt internate 969 persoane.

Ambulante coronavirusFoto: Departamentul pentru Situatii de Urgenta

Până astăzi, 24 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 788.048 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 731.049 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.337 cazuri noi.

Până astăzi, 20.086 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 23.02.2021 (10:00) – 24.02.2021 (10:00) au fost raportate 73 decese (41 bărbați și 32 femei).

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.542. Dintre acestea, 969 de persoane sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.961.208 teste RT-PCR și 270.740 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.447 de teste RT-PCR (17.019 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.428 la cerere) și 7.917 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 38.875 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.818 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.770 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 141 de persoane.