Science News: Purtătorii de ochelari sunt de până la trei ori mai puțin expuși la coronavirus
Una din căile de intrare a virusului în organism este prin atingerea ochilor, nasului sau gurii cu mâinile infectate. Iar cercetătorii spun că oamenii cu ochelari își freacă ochii mai puțin și reduc astfel riscul.
Într-un studiu neevaluat de terți experți și publicat pe platforma medRxiv, cercetătorii au studiat vara trecută timp de două săptămâni 304 persoane (223 bărbați și 81 femei) într- un spital din nordul Indiei. Pacienții aveau vârste între 10 și 83 de ani și toți raportaseră simptome de Covid.
Dintre aceștia, 19% purtau tot timpul ochelari. Cercetătorii au constatat că participanții își atingeau fața de 23 de ori și ochii de trei ori pe oră (în medie).
Riscul de a contracta Covid-19 era de două până la trei ori mai mic pentru purtătorii de ochelari.
„Atingerea și frecarea ochilor cu mâini contaminate pot fi căi importante de infectare”, apreciază raportul. „Iar folosirea de durată a ochelarilor poate preveni atingerea și frecarea ochilor”.
Doctorii recomandaseră mai demult ca persoanele care poartă lentile de contact să treacă la ochelari pentru a evita transmiterea accidentală a coronavirusului de la mâini la ochi.

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul
Pai purtatorii de ochelari sunt mai putini de 19% din populatie. Mda..."studiu neevaluat de terti experti"...
https://www.nature.com/articles/d41586-021-00277-8
"This lack of clarity about the risks of fomites — compared with the much bigger risk posed by transmission through the air — has serious implications. People and organizations continue to prioritize costly disinfection efforts, when they could be putting more resources into emphasizing the importance of masks, and investigating measures to improve ventilation. The latter will be more complex but could make more of a difference."
Mai spui si ca lockdownul si masca sunt inutile, aberante. Probabil vii dintr-o dimensiune paralela, articolul spune invers, ca focusul ar trebui sa fie pe purtarea mastilor si o mai buna ventilare a cladirilor.
Se ia ceva adevărat (articolul din nature), și apoi se mai adaugă în aceeași frază doua aberații, că și cum ar și alea adevărate (masca și lockdown-ul)
Hai, du-te și cântă la alta masă.