Argentina: Lista celor 70 de VIP-uri vaccinate preferenţial împotriva COVID-19

de DP     HotNews.ro
Marţi, 23 februarie 2021, 8:00 Actualitate | Coronavirus


Productie vaccinuri
Foto: Profimedia Images via Digi24
Ministerul argentinian al Sănătăţii a publicat luni o listă cu 70 de persoane care au primit preferenţial vaccinul împotriva COVID-19, a cărei dezvăluire a declanşat scandalul "vaccinurilor pentru VIP", notează AFP, preluată de Agerpres. Pe listă se află preşedintele Alberto Fernandez şi membrii cabinetului său, precum şi ministrul economiei, Martin Guzman, ambasadorul Argentinei în Brazilia, fostul preşedinte Eduardo Duhalde, soţia sa şi copiii lor, precum şi oficiali care nu se încadrau în categoria populaţiei ţintă pentru primele 1,8 milioane de doze de vaccin primite în ţară.

Personalului din domeniul sănătăţii i s-a acordat prioritate pentru vaccinare, iar administrarea vaccinului la persoanele cu vârsta peste 70 de ani în provincie şi peste 80 de ani în Buenos Aires abia a început.

Scandalul a izbucnit vinerea trecută când un jurnalist a declarat la un post de radio că, pe baza prieteniei sale cu fostul ministru al sănătăţii Gines Gonzalez Garcia, nevoit ulterior să demisioneze, el a fost vaccinat în incinta ministerului de către personalul spitalului public din Buenos Aires posedând 3.000 de doze.

Mărturisirea sa a declanşat un val de reacţii şi pe reţelele de socializare a apărut hashtag-ul #vacunasvip (vaccinuriVIP).

"Aceste 3.000 de doze de vaccin nu au fost în niciun caz la discreţia ministerului", a declarat luni noul ministru al sănătăţii, Carla Vizzotti.

Argentina, ţară cu 44 de milioane de locuitori, are peste două milioane de cazuri de COVID-19 pentru 51.000 de decese.

Până în prezent, ţara a primit 1,22 milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik V şi 580.000 de doze de Covishield de la Indian Serum Institute, rezultat dintr-un transfer de tehnologie de la AstraZeneca.

Guvernul se aşteaptă să primească "în zilele următoare" un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm, aprobat de urgenţă duminică de Ministerul Sănătăţii.

Circa 13 plângeri împotriva fostului ministru al sănătăţii au fost depuse luni în instanţă, însă Carla Vizzotti a negat existenţa "vaccinurilor VIP" în cadrul ministerului său.

"Ideea că există un vaccinator VIP în cadrul Ministerului Sănătăţii este falsă. Ceea ce s-a întâmplat a fost o situaţie deosebită, 10 persoane au fost vaccinate, iar preşedintele a luat măsurile necesare", a declarat ea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


1363 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Adică esențialii lor (Marţi, 23 februarie 2021, 8:05)

    Captain Obvious [utilizator]

    La ei măcar se chinuie să ascundă că unii sunt mai esențiali că alții. La noi e pe față


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by