Două tinere din Florida s-au deghizat în bunicuţe pentru a se vaccina anti-COVID

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 19 februarie 2021, 17:46 Actualitate | Coronavirus


Vaccinare
Foto: Comitetul de coordonare vaccinare Covid
Două tinere deghizate în bunicuţe au încercat să se vaccineze cu a doua doză anti-COVID-19, însă vârsta le-a fost repede descoperită după verificarea cărţilor de identitate, la un centru de vaccinare din Florida (SUA), relatează EFE.

Cele două femei purtau căciuli, mănuşi şi ochelari cu rame groase când s-au prezentat la un post de vaccinare de la Centrul de Convenţii din Comitatul Orange, din centrul Floridei, stat american unde se acordă prioritate celor cu vârsta de peste 65 de ani.

Cazul a fost raportat Biroului şerifului comitatului Orange, care a stabilit că cele două femei aveau sub 65 de ani. Totuşi, ele aveau un card valid de vaccinare pentru prima doză, a declarat la o conferinţă de presă Raul Pino, responsabil sanitar al comitatului Orange.

"Nu ştiu cum au reuşit să se vaccineze prima oară, dar erau îmbrăcate ca persoane în vârstă, cu căciuli, mănuşi şi ochelari. Au probabil în jur de 20 de ani", a spus el.

Responsabilul a subliniat că numărul persoanelor care încearcă să-şi falsifice identitatea este probabil mai mare decât se crede.

Numărul persoanelor vaccinate în Florida, la o o populaţie de peste 21 de milioane de persoane, este de 2,43 milioane de persoane imunizate. Dintre acestea, 1,13 milioane au primit cele două doze de vaccin de la Pfizer şi Moderna.

Pe lângă cei de peste 65 de ani, pot să se vaccineze persoanele care locuiesc în căminele de bătrâni şi personalul care îi îngrijeşte, precum şi cei din prima linie de luptă împotriva COVID-19.

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat joi că 42% dintre cei cu vârste de peste 65 de ani din acest stat au fost deja vaccinaţi împotriva COVID-19 şi a anunţat o creştere a cantităţii de vaccinuri primită săptămânal.

De la 1 martie 2020 peste 1,8 milioane de persoane s-au îmbolnvit de COVID-19 în Florida, iar 29.990 au murit. Aceste cifre plasează statul Florida pe locul al treilea ca număr al cazurilor şi pe locul patru pentru cel al deceselor, potrivit bilanţului Universităţii Johns Hopkins, primele locuri fiind ocupate în prezent de California. (Sursa: Agerpres)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


1961 vizualizari

  • +2 (8 voturi)    
    Interesant ! (Vineri, 19 februarie 2021, 18:07)

    Tescovin [utilizator]

    Dacă făceau potlogăria asta ca să voteze, le mergea, că nu le verifica nimeni la actul de identitate.
    • +2 (6 voturi)    
      In Florida (Vineri, 19 februarie 2021, 18:55)

      Tyrion.lann [utilizator] i-a raspuns lui Tescovin

      Nu ar fi putut findca e obligatoriu un act cu fotografie emis in acel stat. In statele albastre ar fi putut intr-adevar.
  • +2 (4 voturi)    
    Lol (Vineri, 19 februarie 2021, 19:06)

    mitg [utilizator]

    Foarte bine ca vor si tinerii sa se vaccineze. Oricine este la risc, si cu cat mai multi, cu atat mai bine.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by