O primă tranșă de 2 miliarde de dolari va fi eliberată „foarte repede”, a indicat un înalt oficial american. O a doua tranșă de 2 miliarde va fi eliberată treptat în doi ani, în 2021 și 2022.
Această procedură ajută țările care nu au mijloacele de a determina singure eficacitatea și siguranța unui medicament să aibă acces mai rapid la terapii și permite dispozitivului Covax, configurat pentru a asigura accesul echitabil la vaccin, să înceapă distribuția.
Vaccinul AstraZeneca reprezintă marea majoritate a celor 337,2 milioane de doze de vaccin pe care dispozitivul Covax, condus de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Alianța pentru vaccinuri (Gavi) și Coaliția pentru inovații în pregătirea pentru epidemii (Cepi), intenționează să le distribuie în prima jumătate a acestui an.