Numărul total de doze necesar pentru vaccinarea anti-Covid a persoanelor cu vârsta sub 55 de ani este de 44.324, iar numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 55 de ani este de 15.622, arată un comunicat al Ministerului Educației care menționează că a transmis către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) datele necesare demarării activității de vaccinare prioritară a personalului din învățământ în centre dedicate.

VaccinareFoto: Comitetul de coordonare vaccinare Covid

Astfel Ministerul Educației a comunicat către CNCAV:

  • 1. Necesarul de doze de vaccin, defalcat pe categorii de vârstă și județe
  • 2. Lista celor 42 de locații destinate procesului de vaccinare a personalului din învățământul preuniversitar (personal din creșe și grădinițe, personalul didactic din învățământul primar, gimnazial, liceal), precum și lista persoanelor de contact responsabile (inspectori școlari generali);
  • 3. Lista celor 20 de locații, pe fiecare centru universitar destinate procesului de vaccinare a personalului didactic din învățământul universitar și persoanele de contact responsabile.

Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, a anunțat marți că vaccinarea cadrelor didactice s-ar putea face cu echipe mobile, în Casa Corpului Didactic din fiecare județ și în universități.

„Încercăm să punem în practică vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ - tot personalul din creșe, grădinițe, școli, universități etc. Acestă etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare, este, repet, un scenariu care nu este definitivat. Foarte probabil locația în care se va face vaccinarea cu echipe mobile este cea a corpului didactic unde se asigură vaccinarea personalului din învățământul preuniversitar și respectiv în cadrul universităților”, a declarat Gheorghiță marți, într-o conferință de presă.

Medicul declarase săptămâna trecută că punerea în aplicare a acestui plan ar putea fi fezabilă de la 1 martie.

"A fost o discuţie pe care am avut-o cu domnul ministru Sorin Cîmpeanu (ministrul Educaţiei - n.r.), la finalul lunii ianuarie, după ce s-a pus în vedere planul redeschiderii şcolilor, ne doream să creăm o prioritizare suplimentară la vaccinare pentru personalul din învățământ. Dar din considerentul legat de limitarea numărului de doze, pentru că am primit mai puţin cu 93.000 de doze în săptămâna 18-24 ianuarie (...), scenariul nu a mai putut fi pus în aplicare, având în vedere şi reprogramările”, spunea Gheorghiță pe 12 februarie.

De la începutul școlii, pe 8 februarie, și până miercuri 17 februarie la ora 16.00, 600 de elevi și 472 de angajați din școli și grădinițe au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus.

Numărul claselor cu activitatea suspendată în această perioadă este de 542.

Până vineri, 12 februarie, când fusese ultima raportare, bilanțul ajunsese la 290 de elevi și 359 de angajați din sistemul de învățământ confirmați cu COVID-19. Astfel, în 5 zile numărul elevilor infectați s-a dublat.