Franţa va organiza concerte de probă, pentru a testa răspândirea coronavirusului în aglomerările de oameni
Într-un interviu acordat postului LCI, Roselyne Bachelot s-a declarat optimistă cu privire la o posibilă redeschidere a sălilor de evenimente la care publicul stă pe scaune, dar mai degrabă pesimistă asupra acelora unde spectatorii stau în picioare, acestea fiind şi cele pentru care se vor face aceste experimente, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Planul constă în organizarea a două concerte în sala Le Dome din Marsilia, ce are o capacitate de 8.000 de spectatori, plus încă unul în centrul sportiv Bercy din Paris.
Intrarea la aceste concerte va fi gratuită, dar participanţii vor fi numai voluntari sănătoşi, cu vârste între 20 şi 40 de ani, şi toţi vor purta mască.
Cei peste 1.000 de participanţi la fiecare dintre concerte vor fi testaţi pentru Covid-19 în ziua concertului, apoi vor efectua alte două teste, după 7 şi 14 zile, astfel încât să poată fi evaluată posibila transmitere a virusului în timpul acestor evenimente.
Dacă demersul va fi dus la bun sfârşit, pe 8 aprilie se va desfăşura la Marsilia un mare congres medical la care vor fi analizate rezultatele şi va fi studiat un sistem care să poată fi aplicat pe ansamblul Franţei.
Activitatea culturală de concerte, cinema şi teatru este suspendată în această ţară din 29 octombrie, când a fost decretat al doilea lockdown pentru a frâna răspândirea coronavirusului.

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?