Peru se luptă din greu cu al doilea val al pandemiei de Covid-19. La fel se întâmplă în Uruguay și Argentina. Marile companii farmaceutice care produc vaccinuri anti-coronavirus pentru țările Americii de Sud (și nu numai) pun presiuni pe guverne, atât în ce privește exonerarea companiilor de răspunderea legală pentru efectele secundare ale vaccinurilor, cât și cu privire la eventuala garantare a plății acestora cu active de stat. Am putea deduce că aceste companii, favorizate de criza Corona, își extind puterea îndatorând state întregi. Negocierile pentru condiții și transparența contractelor s-au blocat și la nivelul UE.
„Clinicile din Lima sunt supraaglomerate, personalul este epuizat - iar campania de vaccinare a început doar săptămâna aceasta, cu inițial doar 300.000 de doze de vaccin din China”, relatează site-ul online al primei televiziuni germane,
tagesschau.de. Însă și alți producători de vaccin sunt „pe drumul cel bun”, al încheierii de uriașe contracte, cu statele paralizate de pandemie.
Un lucru este clar: Peru are nevoie urgentă de vaccin. Lima e în lockdown, mulți oameni se află într-o situație dificilă, deoarece majoritatea peruanilor trăiesc din câștigurile zilnice, iar medicii protestează de săptămâni, împotriva condițiilor de muncă precare. În plus, țara se află într-o criză guvernamentală. După destituirea președintelui Martín Vizcarra în noiembrie, este în funcție un guvern de tranziție, aflat sub presiune politică. Țara negociază într-o situație dificilă.
Negocieri secrete cu Peru
Peru și Pfizer au negociat luni de zile, pentru aprovizionarea cu vaccinuri. Detaliile negocierilor rămân însă secrete. Noul contract dintre Peru și Pfizer / BioNTech prevede că Peru va primi de la consorțiul farmaceutic 20 de milioane de doze de vaccin. Șase milioane de doze sunt așteptate să sosească până în luna iulie.
Fostul ministru al Hidrocarburilor, Victor Zamora, este însă precaut în așteptări, deoarece contractul are o istorie controversată. Zamora susține că Pfizer a cerut garanții de amploare în negocierile pentru inițial nouă milioane de doze, în cazul în care Peru nu poate plăti. „Din câte știu eu, Pfizer a dorit să acceseze proprietatea de stat. Nu știu exact ce înseamna asta. Dar în Peru s-a discutat despre proprietățile noastre din străinătate”, spune el.
„Astfel de valori ar fi posibile din punct de vedere legal”, explică Pedro Villarreal, expert în drept internațional, pentru tagesschau.de. „Conturile bancare străine, pachetele de acțiuni pe care Peru le deține în companii din străinătate sau clădirile - dar nu și ambasada - ar putea fi luate în considerare. Astfel de garanții nu sunt neobișnuite, atunci când țările cu putere de cumpărare redusă cumpără utilaje sau software de la companii internaționale”.
De data aceasta e însă vorba despre un vaccin care salvează vieți, într-o situație de urgență globală. „Particularitatea ar fi, că un medicament esențial este negociat în astfel de termeni și condiții dure”, spune Villarreal. Ceea ce s-a convenit acum între Pfizer și Peru rămâne însă un secret.
Transparentizarea contractelor ar ajuta și Peru, consideră fostul ministru Zamora. El se îndoiește că, în prezent, este posibil să negociezi pe picior de egalitate. „Pfizer știe la ce preț și în ce condiții cumpără fiecare țară. Compania știe ce țări au acceptat și cu ce clauze.”
Când a fost întrebat despre negocierile cu Peru, Pfizer a subliniat că „discuțiile dintre Pfizer și guverne [...] sunt confidențiale și, prin urmare, nu facem alte comentarii”. La începutul săptămânii, BioNTech și Pfizer au anunțat într-un comunicat de presă că obiectivul lor comun este de a oferi peruanilor o vaccinare rapidă.
Fără despăgubiri în Uruguay
Potrivit unui raport al portalului
Amerika21 din America Latină, președintele Uruguayului, Luis Lacalle Pou, a declarat că a semnat un contract cu Pfizer pentru furnizarea a două milioane de doze de vaccin. Pentru a primi o livrare, trebuiau semnate anumite clauze de confidențialitate. Surse oficiale au subliniat că Uruguay-ul ar trebui să renunțe la cererile de despăgubire, în cazul posibilelor efecte secundare pe termen lung, cauzate de vaccin.
Pe 3 februarie, guvernul Lacalle Pou a anunțat că toți cei care ar dori să fie vaccinați vor trebui să semneze o declarație de consimțământ, similară cu cea dinaintea unei proceduri chirurgicale. De atunci, s-a speculat că Pfizer și guvernul uruguayan vor să se protejeze, în acest fel, de eventualele cereri de despăgubire.
Garanții cu „inalienabile” în Argentina
Compania americană a procedat în mod similar în Argentina. Negocierile despre o posibilă administrare a vaccinului Pfizer au eșuat acolo, pentru moment. Ministrul argentinian al Sănătății, Ginés González, a comentat cererile concernului Pfizer, „de a încălca demnitatea țării sale”. Pfizer ar fi cerut ca tratatul să anuleze legile naționale, iar controversele să fie supuse arbitrajului internațional.
În plus, Argentina ar trebui să adopte o lege privind garanțiile de plată prin active inalienabile. Acestea includ puțuri de petrol, ghețari, drepturi de pescuit, etc. Toate acestea reprezintă valori tranzacționabile pe burse, deoarece chiar și apa dulce a început recent să fie tranzacționată la bursa din New York.
Președintele argentinian, Alberto Fernández, ajunsese inițial la o soluție de compromis în negocieri, cu concesii reciproce. În ultimul moment însă, compania nu a acceptat nicio cerere de despăgubire în cazul deteriorării materialului de vaccinare, astfel încât contractul nu a fost încă semnat.
Blocaj și lipsa de transparență la nivel european
Discuțiile cu Pfizer / BioNTech s-au blocat și la nivel european. Comisia Europeană, care negociază pentru statele membre, s-a confruntat cu avocații SUA, pentru „probleme de daune”. Parlamentarii UE cer accesul la tratate. Trei contracte de la alți producători sunt până acum publice, dar „au fost înnegrite în locuri relevante”, iar contractul Pfizer / BioNTech lipsește.
Germania a investit 750 de milioane de euro din bani publici în dezvoltarea vaccinului, 375 de milioane au ajuns la BioNTech din Mainz. BioNTech a anunțat că examinează în prezent modul în care va fi publicat contractul.
„Vrem mai multe informații despre cine este responsabil în caz de daune”, spune Rasmus Andresen, care reprezintă Verzii, în Parlamentul European. „Vaccinurile sunt plătite cu bani europeni. În calitate de parlament, suntem responsabili nu numai pentru monitorizarea Comisiei, ci și pentru monitorizarea modului în care sunt folosiți banii”, a spus acesta.
Suerie Moon, co-directoare a Centrului Global de Sănătate din Geneva, critică lipsa de transparență a negocierilor: „Publicul ar trebui să știe: ce a cerut guvernul meu? Sau la ce a renunțat, pentru a avea acces la vaccin?” Moon solicită o dezbatere fundamentală, care depășește pandemia Corona: „E vorba despre cât de multă transparență poate aștepta publicul, de la o industrie ale cărei decizii au o influență atât de mare asupra vieții și a morții”.
pe de alta parte excesul de cerere fata de oferta si monopolul e foarte daunator. dar se intample deja si cu grupul Facebook care detine cam tot ce e social-media si schimba conditiile in mod autoritar: nu-ti convine ca-ti luam datele si te urmarim peste tot dispari de pe social-media.
#showComment#showComment
Rog bratul stiintific al comentatorilor HN sa intervina rapid si sa garanteze ca nu pot exista efecte secundare pe termen lung si ca ne spuna ca cerinta Pfizer fata de Uruguay pleaca de la o premiza falsa.
Antivacsii sunt conspirationisti? Producatorii de vaccinuri sa adauge clauza prin care isi asuma raspunderea pentru eventuale efecte pe termen lung, garantand astfel calitatea produsului lor. Daca nu vor, practic admit ca exista probleme pe termen lung si dau apa la moara antivacsilor...
#showComment#showComment#showComment#showComment
sa vedeti cand Ministerele Sanatatii din tarile vestice vor fi conduse de Pfizer.
12 vaccinuri pe an, 4 consultatii pe luna, experimente genetice direct pe oameni, va fi parfum!
#showComment
#showComment
#showComment#showComment
#showComment
Sunt țări unde PIB / capita e de câteva mii $ pe an. Sau mai puțin. În multe țări nici acest indicator nu spune multe datorită inegalitatilor sociale. Salariile pe tot anul pot fi de câteva ori mai mici.
Peru a naționalizat cândva active ale companiilor străine.
Am scris mai sus in alt comentariu cum functioneaza si de ce sistemul de testare si punere in piata a medicamentelor - e ceva, da' nu e mare diferenta intre vaccinuri si alte medicamente, dpv. al testarii.
#showComment#showComment
Peru e o țară la fel de faină. A lansat la începutul anilor 2000 obligațiuni de miliarde de USD cu dobânzi mari pe care a refuzat apoi să le răscumpere. Asta în timp ce cumpăra cu banul jos armament rusesc valorând ceva mai mult ca obligațiunile alea pe care refuza să le plătească la termen.
Evident că oricine face afaceri cu din ăștia trebuie să se asigure împotriva țepelor. Și cum altfel te poți asigura afară de a-i pune să garanteze cu bunuri solide ce sunt în afara acelor țări? Sunt unul din milioanele de acționari ai Pfizer. Mi-aș dori să fie Gonzalez din Peru vaccinat iar apoi să-și arate dinții galbeni rânjind când vine vorba de plată? Nu prea...
La fel chestia cu daunele. Te temi de vaccin? Păi nu-l fă! E extrem de simplu. Așteaptă răbdător câțiva ani până ce există mai multe date. Care e problema? De ce ar trebui producătorul să se oblige să-ți plătească daune? Dacă ai dubii nu-ți asuma riscul.
Apoi ce companie normală ar acepta să se judece pentru daune în țări corupte și putrede ca Argentina, Uruguay sau cam orice țară latino-americană?
Soluția la toate astea e foarte simplă: N-aveți decât să cumpărați cu banu' jos și plata în avans vaccinuri de la ruși și chinezi. În olus dacă apar reacții adverse aceeași producători ruși și chienzi vă vor arăta cu promptitudine degetul mijlociu ridicat spre ceruri.
#showComment
#showComment
#showComment
2 Daca vreti vaccin dar nu aveti incredere in Pfizer -> sunt vreo 70 de alte vaccinuri gata sau aproape gata... cumparati de la rusi, chinezi... cica ar fi ok
3 daca vreti vaccin dar e prea scump cumparati de la rusi, chinezi, etc... cred ca iesiti mai ieftin
4 pentru romani vaccinul Pfizer e cumparat de UE -> adica e gratis pentru cine vrea sa si-l faca
PS1:
Evident Pfizer a dat lovitura cu acest vaccin si acum profita de cererea imensa. Noi avem norocul ca suntem in UE. Si UE poate forta nota daca Pfizer devine obraznic (inclusiv anularea patentului, etc).
PS2:
Pe masura ce apar alte vaccinuri bune va aparea si concurenta -> statele vor putea negocia conditii mai bune
#showComment
Noapte bună covidinteligenților !
#showComment#showComment#showComment
În acest imp îți permiți să plătești abonament la internet, TV, telefon etc. Chestii ce îți sunt absolut degeaba. Dacă în loc să le plătești pe asta ai da bani pentru rezolvarea foametei din Africa ai asigura hrana câtorva zeci de oameni din ăia condamnați la moarte prin inaniție. Când colo tu ce faci?! În lăcomia ta de bani cea fără de margini tu îi lași pe ăia să moară de foame și continui să te aberezi pe Internet...
Și unul ca tine are tupeul să vorbească de lăcomia de bani a altora...
Disperarea te impinge la orice. Parca Peru era tara aceea in care un Dragnea pro-american si parca femeie l-a alungat pe presedinte prin 2019. Rezultatul coruptiei la nivel inalt s-a vazut si din modalitatea "eficienta" cu care a fost gestionata criza sanitara. Ajung acum sa-si vanda tara pentru a salva aparentele cu un vaccin controversat.
De ce nu iau vccinul de la ruși și chinezi? Că doar arme își cumpără de la ruși iar economia peruană e doar o anexă a Chinei.
Nu trebuie multe, din când în când e suficient ca să turbeze talibanii covid