Pandemia testează faimoasa rigoare germană: Prioritatea la vaccinare, încălcată în cel puțin 9 landuri
Grupul cu cel mai ridicat grad de prioritate, aşa cum a fost stabilit de autorităţile sanitare, include doar persoanele cu vârsta peste 80 de ani şi pe cei care lucrează în spitale, cabinete medicale, centre de îngrijire sau centre de vaccinare, ocupaţii care îi expun într-o măsură mai mare infecţiei.
În Saxonia Inferioară, un administrator districtual din Peine şi adjunctul său au fost vaccinaţi, la fel şi administratorul şi adjunctul acestuia din Wittenberg, landul Saxonia-Anhalt.
Primarul şi doi consilieri din oraşul Halle, precum şi doi primari şi unul dintre predecesorii acestuia din Renania de Nord-Westfalia au fost vaccinaţi.
În Bavaria, administratorul districtului Donau-Ries şi primarul din Donauworth au fost de asemenea vaccinaţi. În Hamburg au fost vaccinaţi 102 pompieri şi doi ofiţeri de poliţie până la finele lunii ianuarie.
Un număr de 330 de ofiţeri de poliţie au fost vaccinaţi în localitatea Stendal din landul Saxonia-Anhalt ca parte dintr-un test pe teren.
Circa 400 de poliţişti din Saxonia au primit vaccinul mai devreme decât trebuia. În Bremen şi Hessa, angajaţi din conducerea unui spital au fost deja imunizaţi.
În cele mai multe dintre cazuri, au fost invocate drept argumente pentru vaccinările în afara priorităţilor dozele rămase la sfârşitul zilei. Odată pregătite, dozele pot fi folosite doar într-un interval de câteva ore.
Dacă cineva anulează o programare, pot rămâne doze disponibile. Nu există reglementări aplicate în cazul acestui scenariu.
Citește și:
- +1 (1 vot)Penibil (Vineri, 12 februarie 2021, 16:06) panda_rosu [utilizator]Ditamai germania cu cel mai bun sistem de sanatate, care faceau sute de mii de testari pe zi, merge ca melcul cu vaccinarea. Dezamagitor. Mai repede vaccineaza o tara de mana a treia ca romania. Parca n-am fi in pandemie... stam sa o lalaim sa prelungim agonia.raspunde trimite

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate