În total, mai mult de 101 de milioane de doze au fost făcute în 62 de țări, ritmul vaccinării crescând până la 4,25 milioane de doze pe zi (media ultimei săptămâni).
În Statele Unite, numărul americanilor care au primit cel puțin o doză l-a depășit pe cel al cetățenilor care au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. Până acum, în SUA au fost făcute aproximativ 32,8 milioane de doze, ritmul mediu ajungând la 1,34 milioane doze / zi.
Americanii sunt urmați de China – 24 de milioane de doze și Marea Britanie – 9,79 milioane. România se află pe locul 16 în lume, cu 691.000 de doze făcute.

În ce privește rata vaccinării, Israelul continuă să conducă, de departe, topul mondial, cu 55,1 doze la 100 de locuitori, o realizare importantă, ținând cont că majoritatea țărilor lumii nici măcar nu au administrat vreo doză.
Din acest punct de vedere, Israelul este urmat de micuțul arhipelag Seychelles și Emiratele Arabe Unite, ambele cu circa 32 de doze administrate la 100 de locuitori. România este pe locul 13 în acest top, cu 3,56 doze/100 de locuitori.

2. US a facut aproape de 3 ori mai mult decat UE - ceea ce dovedeste ca UE este un monstru birocratic ineficient de care-si bate joc toata lumea.
3. Chiar China, cu miliardele de locuitori are mai multe vaccinuri facute decat UE.
Ok, ar fi de inteles daca UE s-ar afla pe Marte si n-ar avea legatura cu fenomenul. Dar UE are multe dintre firmele producatoare PE TERITORIUL SAU!!! Dar UE a turnat miliarde de euro in dezvoltarea vaccinului? Si ce a primit? Pai "smecherasii" care "se descurca" i-au dat flit!!! Vezi UK, Israel, etc.
Du-te sa prinzi loc mai in fata la coada.
Oricum, du-te..
Ce treaba are republica Moldova cu asta?
Adevarul ramane acelasi: de UE isi bat joc toti ! Chiar si UK "izolata" a facut de 5 ori mai multe vaccinuri decat UE. Pai poate avea dreptate sa se desprinda de UE, pentru ca acum ar fi avut mult mai putini vaccinati!!!
Si inca n-ai raspuns la nimic din ce am comentat. Era undeva vreo minciuna?
Ziceam de Rep Moldova pentru ca pe acolo am fi fost si noi daca nu era acest "monstru" numit UE.
Acum depinde ce astepti tu de la UE, dar prin atitudine demonstrezi ca urasti UE cu pasiune, daca o compari cu Tanzania.
Ma gandeam ca UE sa 'rupa" pe domeniul medicina, sa fie respectata pentru ceva.
Daca stam asa automultumiti "canibalii din Papua Noua Guinee au mai putine vaccinuri ca noi" n-o sa ajungem nicaieri. Ne-am unit degeaba!
da nea` caisa cercelu`, domnu` deputat care face proteste in parlament pt ce s-a intamplat la matei bals.. desi e mosia lui de vreo 30 ani...
ce sa mai.. la noi in romania nik nu e bun, decat ce furi cu mana ta...
A doua zona - UE - multe cazuri si totusi la vaccinare...
A treia zona - America de Sud - nu prea stiu cum stau ei cu vaccinarea...
Si a patra zona, cu voia lor, dupa Brexit, UK - multe cazuri iar vaccinarea merge bine.
Asia, Africa, Australia mai putin afectate.
Unele tari cu tiglele bine asezate pe casa nu au impus masuri draconice nici anul trecut si nici anul acesta si au supravietuit relativ bine - unii cu mastile altii chiar fara de masca cum cred ca este cazul Africii.
Nu pot sa inteleg nebunia asta de a inchide totul, de a nu permite intrarea in tara a unora - cu treburi diferite
Purtarea mastii si eventuala testare in cazul ca apar simptomele aferente se poate face lejer la care daca adaugi si o asigurare medicala covidica - cu instructiuni clare, pret special - cred ca fiecare tara se poate scoate si functiona relativ apropiat de conditiile normale.
Repet nu pot sa ii inteleg pe cei speriati de bombe.
Masca, tratamentele evoluate deja, testarea rapida, vaccinarea care este in curs asigura conditiile minime de reluare a activitatii. dar poate ca le place sa stea si isi bata joc de ei si cei aflati in jurul lor.