Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a lansat luni un instrument care permite urmărirea vaccinărilor împotriva COVID-19 în toată Europa, oferind astfel o imagine de ansamblu asupra evoluţiei campaniilor de vaccinare în fiecare ţară, relatează France Presse.

Doza de vaccin Pfizer - BioNTechFoto: THOMAS KIENZLE / AFP / Profimedia

ECDC, care grupează cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, precum şi Liechtenstein, Norvegia şi Islanda, a publicat luni pe site-ul său o primă serie de date, deocamdată incomplete. Chiar dacă statele membre trebuie să comunice de două ori pe săptămână bilanţuri privind campania de vaccinare, unele țări, între care şi Franţa, nu au furnizat încă datele la nivel naţional.

Potrivit datelor strânse până acum de agenţie, 8,23 milioane de doze de vaccin au fost administrate în statele membre, deşi numărul real ar fi mult mai mare, conform ECDC.

"În această primă fază a campaniilor de vaccinare, urmărirea numărului de doze distribuite ţărilor şi a dozelor primite de persoane oferă indicii utile despre progresele înregistrate în desfăşurarea vaccinării şi în privinţa evoluţiei campaniei de vaccinare", explică ECDC într-un comunicat.

Aceasta oferă, de asemenea, primele estimări orientative despre utilizarea vaccinului pentru prima şi a doua doză pentru fiecare categorie de populaţie vizată de recomandările de vaccinare la nivel naţional', se menţionează în acelaşi comunicat. (Sursa: Agerpres)