Numărul ţărilor şi teritoriilor în care se găseşte în prezent varianta de coronavirus depistată în Marea Britanie se ridica la 70 pe 25 ianuarie, cu 10 mai mult decât pe 12 ianuarie, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Varianta sud-africană care, la fel ca şi cea britanică, este mult mai contagioasă decât virusul SARS-CoV-2 iniţial, continuă să se răspândească şi este prezentă acum în 31 de ţări şi teritorii, cu 8 ţări mai mult, a precizat OMS în buletinul său epidemiologic săptămânal.

Varianta braziliană de coronavirus a fost raportată în şase ţări noi, în total ea există în opt ţări, notează sursa citată.

Studii sunt în curs de desfăşurare în întreaga lume pentru a determina motivele contagiozităţii mai ridicate a variantei britanice, însă incertitudinea domneşte în continuare asupra nivelului său de periculozitate.

Pe 22 ianuarie, premierul britanic Boris Johnson a anunţat că varianta coronavirusului SARS-CoV-2 detectată iniţial în Marea Britanie în luna decembrie provoacă de asemenea o mortalitate crescută, în plus faţă de faptul că este mai contagioasă.

Oamenii de ştiinţă au observat însă că există date limitate pentru a concluziona că varianta britanică este cu 30-40% mai letală decât varianta originală a coronavirusului.

OMS rămâne, de asemenea, precaut.

"Rezultatele sunt preliminare şi este necesară o analiză suplimentară pentru a confirma aceste concluzii", a declarat agenţia ONU în buletinul său.