Scăderea numărului de cazuri de COVID-19 raportate zilnic se simte și în spitalele din linia întâi, unde numărul pacienților care ajung este mai mic, afirmă medicul Virgil Musta, coordonatorul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, spital COVID, într-un interviu acordat HotNews.ro. În schimb, "din păcate, vin mulți cu forme severe, pentru că mulți dintre cei care vin stau acasă prea mult, vin abia când li se agravează boala, când respiră foarte greu, cu afectare pulmonară peste 50%. De aceea, și terapia, în cazul lor, este mult mai dificilă, iar mortalitatea este încă mare", spune medicul timișorean.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Dacă cei cu forme grave ar veni la spital puțin mai repede, am mai salva niște vieți"

Virgil Musta este convins că "dacă dintre cei care vin cu forme severe unii ar veni puțin mai repede, am mai putea salva niște vieți, iar acesta este un lucru foarte important."

"Dacă ei ar veni la spital să se evalueze când au semne de oarecare severitate a bolii și i-am putea surprinde într-o perioadă mai timpurie a bolii, sunt convins că și șansele de reușită ar fi mult mai bune", adaugă Virgil Musta.

Noua tulpină COVID-19, cel mai mare pericol

Pe de altă parte, medicul Virgil Musta se așteaptă ca, pe măsură ce tot mai mulți români se vor vaccina împotriva COVID-19, numărul de cazuri să scadă, încetul cu încetul, și mai mult, și să putem reveni la o viață "cât de cât" mai normală.

Cel mai mare pericol pentru acest plan rămâne însă noua tulpină a virusului, descoperită în Marea Britanie. "Avem un pericol foarte mare - noua tuplină - care se pare că, datorită faptului că țările vestice au impus un embargo aproape total, în sensul că sunt carantinați, nu se mai transmite atât de ușor dintr-o zonă în alta."

"Dacă ajunge noua tulpină a virusului în România și se răspândește, foarte probabil că vom asista din nou la o creștere a numărului de cazuri", avertizează medicul Virgil Musta.

Virgil Musta spune că cheia problemei constă în a reuși să vaccinăm o parte cât mai mare din populație, "să fie imunizată, și atunci putem fi feriți de acest episod neplăcut care ar putea să apară".

Evoluția pandemiei, în strânsă legătură cu episoadele de relaxare și cu nerespectarea regulilor

Pentru primăvara acestui an se vorbește foarte mult despre un al treilea val al pandemiei, care este așteptat în lunile următoare în întreaga lume. Medicul Virgil Musta explică că este greu de estimat, în acest moment, când ar putea lovi cu exactitate acest al treilea val: "Nu știm când ne-ar putea lovi un al treilea val. Eu nu sunt epidemiolog, dar în acest moment nici din punct de vedere epidemiologic nu cred că există niște calcule exacte, din mai multe motive: pe de o parte, după cum vedem, apar factori noi, nu este o evoluție constantă a unei epidemii obișnuite, apar tulpini noi și, pe moment, această tulpină care a apărut este mai contagioasă. Dar, dacă mai apar și altele, acest element este foarte greu de pus în calcul."

Cum putem fenta totuși acest al treilea val? Există o singură cale, afirmă Virgil Musta: vaccinarea într-un timp scurt a unui procent cât mai mare din populație: "Totul depinde de numărul de persoane vaccinate și de viteza cu care reușim să vaccinăm. Pentru că, dacă noi reușim în câteva luni să vaccinăm 50%-60% din populație, sigur situația va fi mult mai bună și nu va urma un alt val."

În plus, evoluția de până acum a pandemiei a depis foarte mult de perioadele de relaxare și de nerespectarea regulilor, iar o altă condiție foarte importantă pentru a limita numărul de cazuri este să respectăm în continuare restricțiile și măsurile de protecție, subliniază Virgil Musta: "Când s-a strâns ușor șurubul, situația a fost ținută sub control. Iar acest lucru s-a demonstrat nu numai la noi în țară, ci în toate țările. În momentul când nu s-au mai respectat regulile din diferite motive, a crescut imediat numărul de cazuri. În momentul când iar s-au restricționat anumite activități, s-au carantinat anumite zone, s-au obținut rezultate."