Încă un șef de stat, depistat pozitiv pentru Covid-19. Președintele Mexicului prezintă simptome ușoare

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 25 ianuarie 2021, 8:49 Actualitate | Coronavirus


Andres Manuel Lopez Obrador
Foto: Wikimedia Commons
Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, în vârstă de 67 de ani, a anunţat că a fost depistat pozitiv la coronavirus, prezentând simptome uşoare, şi că rămâne optimist, transmite AFP.

'Regret să vă informez că am fost contaminat cu COVID-19. Simptomele sunt uşoare, dar mă aflu deja sub tratament medical', a anunţat preşedintele duminică, pe contul său oficial de Facebook.

Lopez Obrador, care şi-a menţinut majoritatea activităţilor în timpul pandemiei, a desemnat-o pe Olga Sanchez, secretarul Internelor, pentru a-i ţine locul la conferinţa de presă cotidiană de luni până vineri, la ora locală 07:00 (13:00 GMT).

'Voi fi atent la treburile publice de la Palatul naţional. Spre exemplu, mâine (luni) voi avea o discuţie telefonică cu preşedintele (rus) Vladimir Putin', a precizat Lopez Obrador.

Liderul mexican de stânga a avut trei acţiuni publice la sfârşitul săptămânii trecute, ultima dintre ele vineri dimineaţă în statul San Luis Potosi (nord). 'AMLO', cum mai este cunoscut Lopez Obrador, suferă de hipertensiune şi a avut în trecut probleme cardiace pentru care a fost tratat într-un spital privat în 2013.

Înaintea lui, şi alţi şefi de stat sau de guvern s-au îmbolnăvit de COVID-19, precum prim-ministrul britanic Boris Johnson, preşedinţii brazilian Jair Bolsonaro, american Donald Trump şi francez Emmanuel Macron.

Andres Manuel Lopez Obrador nu foloseşte masca în locurile publice. El a fost văzut purtând acest mijloc de protecţie doar atunci când călătoreşte cu avionul. (Sursa: Agerpres)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


237 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by