Apariţia mutaţiilor coronavirusului echivalează cu o nouă epidemie - spune consilierul ştiinţific al guvernului francez
„Dacă nu înăsprim măsurile, ne vom regăsi de la jumătatea lunii martie într-o situaţie extrem de dificilă (...) Vom avea probabil nevoie să intrăm din nou în lockdown”, anticipează responsabilul francez. „Săptămâna acesta va fi critică, politicienii trebuie să decidă”, a indicat Delfraissy, sugerând ca noul noul lockdown, care ar fi al treilea în Franţa de la începutul pandemiei, să înceapă în februarie odată cu vacanţa şcolară de două săptămâni, care să fie prelungită cu încă o săptămână.
El crede că apariţia noilor mutaţii ale coronavirusului SARS-CoV-2 detectate în Marea Britanie, Africa de Sud şi Brazilia echivalează cu începerea unei noi epidemii, acest virus „diabolic” reuşind să găsească noi forme de a ocoli noile metode de tratament.
Conform evaluării sale, deşi în prezent procentul noilor cazuri de Covid-19 confirmate cu aceste mutaţii în Franţa este de numai 1,4 - 1,5%, s-ar putea ca acest procent să crească, în special în cazul mutaţiei britanice, care este „de neoprit”, astfel că este nevoie de noi măsuri antiepidemice, întrucât apariţia acestor noi variante ale coronavirusului SARS-CoV-2 a schimbat situaţia sanitară. El a dat exemplul oraşului brazilian Manaus şi al celui sud-african Cape Town, a căror populaţie ajunsese la un nivel ridicat de imunitate, dar noile mutaţii au relansat contagierea.
Între şase şi opt milioane de francezi vor fi vaccinaţi până la jumătatea lunii aprilie, a mai spus consilierul ştiinţific al guvernului francez, el adăugând însă că vaccinurile deja create sunt mai puţin eficiente împotriva mutaţiei sud-africane.
Franţa, ţară cu o populaţie de circa 67 de milioane de locuitori, a raportat duminică 18.436 de noi cazuri de Covid-19 şi 72 de decese asociate acestei boli. Numărul pacienţilor Covid-19 spitalizaţi este în prezent de 26.393, dintre care 2.965 sunt la terapie intensivă.
Pe 16 ianuarie guvernul de la Paris a avansat mai devreme, de la ora 18:00, interdicţia de circulaţie pe timp de noapte. Între timp, media zilnică a noilor cazuri de Covid-19 a crescut de la circa 18.000 la aproximativ 20.000.

Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon
Dan Amariei, la 20 de ani de la lansarea albumului Omul cu Șobolani – „Ne punem în cap”: „Existau niște locuri cu un farmec mișto, cum ar fi Lăptăria sau Motoarele, genul de locuri care nu cred că vor mai exista vreodată”
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Si surpriza, acum au din nou o explozie de cazuri, spitale pline, lumea moare din lipsa de oxigen, un val mai rau decat primul din pacate :(!
Please try later! :)
:))