Peste 38.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore, iar de la debutul etapei a doua a campaniei, în 27 decembrie, bilanțul a ajuns la 302.570 de persoane vaccinate.

situatie vaccinare 20 ianuarieFoto: Comitetul de coordonare vaccinare Covid

Conform datelor transmise miercuri seară de Comitetul de coordonare a vaccinării, situația până la ora 17.00, este următoarea:

  • 1. Număr de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer/BioNTech, în ultimele 24 de ore: 38.338, la un număr de 38.338 persoane din care 35.146 persoane vaccinate cu 1 doză; 3.192 persoane vaccinate cu 2 doze.
  • 2. Număr total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer / BioNTech, începând cu 27 decembrie 2020: 308.384, la un număr de 302.570 persoane, din care 296.756 persoane vaccinate cu 1 doză și 5.814 persoane vaccinate cu 2 doze.
  • 3. Număr total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, în ultimele 24 de ore: 57 reacții comune și minore, din care 10 reacții de tip local și 47 reacții generale.
  • 4. Număr total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020: 928 reacții comune și minore, din care 327 reacții de tip local cu durere la locul injectării și 601 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).