Doctorul personal al Papei Francisc a murit din cauza complicațiilor provocate de Covid-19
Medicul de 78 de ani, care era tratat pentru ”o patologie oncologică”, a murit la spitalul Gemelli din Roma, potrivit ziarului Vaticanului, L'Osservatore Romano.
Papa Francisc l-a numit pe Soccorsi drept medicul său personal în august 2015, când nu a mai reînnoit mandatul doctorului papal Patrizio Polisca, ce era și șeful serviciilor de sănătate ale Sfântului Scaun.
Odată cu pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, cele două poziții au fost reunite pentru a fi ocupate de aceeași persoană, dar Papa Francisc a renunțat la acest obicei când l-a ales pe Soccorsi, un medic din afara Vaticanului.
Ca doctor personal al lui Francisc I, Soccorsi a călătorit cu Papa în vizitele internaționale. În timpul vizitei de la Fatima (Portugalia) din mai 2017, Papa a depus două buchete de trandafiri albi la statuia Fecioarei maria pentru fiica lui Soccorsi, grav bolnavă, ce a murit în mai puțin de o lună.
Soccorsi și-a început cariera în medicină și chirurgie la Universitatea Sapienza din Roma. În cariera sa a fost atât doctor practicant, cât și profesor de medicină, în special în domeniile hepatologie, sistemul digestiv și imunologie.
Papa Francisc a anunțat sâmbătă că se va vaccina "săptămâna viitoare", într-un interviu pentru televiziunea italiană Canale 5 în care a afirmat că opoziția față de vaccinul împotriva Covid ține de un "negaționism suicidar"

Discursul de adio al lui Donald Trump: Am făcut ceea ce am venit să facem. Am dus cele mai grele bătălii VIDEO
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Navalnîi prezintă imagini cu "palatul lui Vladimir Putin": 18.000 de metri pătrați, într-un complex de 7.000 de hectare, dotat cu teren de hochei, tunele spre Marea Neagră și podgorii VIDEO
Ultimele ore la Casa Albă: Trump l-a grațiat pe fostul său consilier Steve Bannon, acuzat de fraudă- UPDATE
Ursula von der Leyen: După patru ani lungi, Europa are un prieten la Casa Albă
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO
RIP