Un medic, o asistentă și un angajat din rândul personalului auxiliar de la Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș” din Timișoara au fost confirmați cu COVID-19, după ce au primit prima doză de vaccin împotriva virusului SARS CoV-2. Managerul unităţii medicale, medicul Cristian Oancea, spune că, probabil, cei trei se aflau în cursul bolii când au primit vaccinul, dar că nu aveau simptome.

Spitalul Victor Babes din TimisoaraFoto: Agerpres
  • ”Erau în cursul bolii deja. Am vaccinat aceste persoane şi când au prezentat simptome minore, le-am găsit pozitive. Dar nu este în contextul vaccinării. Credem că dinainte au contactat virusul, dar erau asimptomatici. Acum sunt stabili, au simptome minore”, a declarat medicul Cristian Oancea, pentru News.ro.

Este vorba despre un medic, un asistent şi o a treia persoană, angajată în rândul personalului auxiliar.

Până acum, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara 500 de angajați au primit prima doză de vaccin împotriva COVID-19.