Este Franța pe cale să devină elevul problemă al Europei în campania de vaccinare împotriva Covid-19? Cu doar câteva sute de persoane vaccinate, față de zeci de mii la vecinii săi, polemica ia amploare în Hexagon, unde unii politicieni vorbesc despre un "fiasco" și un "scandal de stat", scrie AFP.

Laborator coronavirus FrantaFoto: Lefevre Sylvain/ABACA / Abaca Press / Profimedia

În 1 ianuarie, doar 516 persoane fuseseră vaccinate în Franța, potrivit ministerului Sănătății, într-o țară în care coronavirusul a ucis deja peste 65.000 de oameni.

Numărul persoanelor vaccinate este mult inferior față de unii vecini ai Franței: peste 200.000 de vaccinări în Germania și circa un milion în Marea Britanie.

Pe acest fond, criticile din partea opoziției au început să curgă.

"Consideră că astăzi suntem în fața unui scandal de stat", a declarat Jean Rottner, președintele (dreapta) regiunii Grand Est, unde situația epidemică este foarte alarmantă și unde măsurile de carantină au fost înăsprite de sâmbătă.

"Franța are nevoie de claritate, de mesaje sigure, de un guvern care știe încotro merge", a adăugat el.

"Am vaccinat într-o săptămână același număr de oameni pe care germanii l-au vaccinat în 30 de minute. Este rușinos", a acuzat și vicepreședintele Adunării Naționale (RN, extrema dreaptă) Jordan Bardella, care a afirmat că Franța a devenit "de râsul lumii".

Eurodeputatul ecologist Yannick Jadot a denunțat și el drept un "fiasco" strategia franceză de vaccinare.

Franța a ales să vaccineze prioritar persoanele cele mai vulnerabile din azilurile pentru bătrâni.

O strategie care rămâne de actualitate, potrivit Înaltei autorități pentru Sănătate (HAS), instituția care a elaborat-o.

"Trebuie să ne păstrăm calmul și să menținem prioritățile, pentru că, dacă vaccinăm prea mulți dar nu persoanele potrivite, vom avea nevoie de luni de zile pentru a reduce numărul de internări și decesele", a declarat președinta HAS, Dominique Le Guludec, la BFM TV.

"3.000 de ani pentru a fi vaccinați"

Semn al preocupării la vârful statului față de această polemică, o reuniune de analiză va fi organizată luni după amiază, la care participă președintele Emmanuel Macron, premierul Jean Castex și mai mulți miniștri.

Dacă oficial este vorba de o reuniune clasică de lucru, Emmanuel Macron a promis în mesajul de final de an că nu va lăsa să se instaleze o "lentoare nejustificată". Iar în deschiderea Journal du Dimanche Macron și-a exprimat "furia" față de ritmul de vaccinare.

Iar guvernul a devansat pentru această zi începutul vaccinării pentru personalul de îngrijire, alături de o accelerare a sosirilor dozelor și întărirea logisticii pentru a le transporta la azilurile de bătrâni.

"Nu putem rămâne în acest ritm. Calculele lasă să se înțeleagă că ar trebui 3.000 de ani pentru a fi vaccinați", subliniază Pr. Bruno Megarbane, șeful serviciului de reanimare și toxicologie de la spitalul Lariboisière din Paris.

"Nu merge destul de repede dar eficiența campaniei de vaccinare nu va fi judecată nici în următoarele 15 zile nici lunile următoare", nuanțează însă epidemiologul Arnaud Fontanet, care fixează un prim obiectiv de 5 până la 10 milioane de persoane vaccinate până la sfârșitul lui martie pentru a avea un prim impact asupra circulației virusului.

Guvernul este ironizat și pentru inițiativa de a lansa un Consiliu format din 35 de cetățeni trași la sorți pentru a urmări campania de vaccinare începând cu 10 ianuarie.

În timp, guvernul se va confrunta și cu scepticismul francezilor față de vaccinare.

Potrivit unui sondaj internațional publicat săptămâna trecută de Ipsos Global Advisor, doar 40% dintre francezi intenționează să se vaccineze, ceea ce face Franța "campioană mondială" în rândul țărilor refractare.

După sărbătorile de iarnă, Franța se teme de un nou vârf al pandemiei. Întregul teritoriu al țării este supus unei interdicții de circulație între orele 20,00 - 06,00 dimineața, cu excepția a șase milioane de cetățeni din estul țării, pentru care interdicția intră în vigoare la ora 18,00 seara.