Ministerul german al sănătății cere sfatul experților privind amânarea administrării celei de-a doua doze de vaccin contra Covid-19 a Pfizer/BioNTech pentru a obține cât mai mult din stocurile reduse de care dispune, potrivit unui document consultat luni de Reuters.

vaccinul Pfizer-BioNTechFoto: Ismael Rosas / Eyepix / Profimedia

Ministerul a solicitat opinia unei comisii independente pentru vaccinare în privința amânării administrării celei de-a doua doze peste maximul de 42 de zile stabilit acum, după o decizie similară a Marii Britanii.

Decizia vine după un număr mare de critici contra ministrului sănătății, Jens Spahn, din cauză că Germania nu a reușit să facă rost de destule vaccinuri și demarează prea încet campania de vaccinare la nivel național.

Potrivit ultimelor informații de luni de la Institutul Robert Koch, Germania a vaccinat aproximativ 239.000 de persoane de pe 27 decembrie și până acum.

Decizia britanicilor de a amâna administrarea celei de-a doua doze din produsul Pfizer/BioNTech a fost salutată de mai mulți experți în sănătate germani și vine în condițiile în care guvernele din mai multe țări încearcă să protejeze de coronavirus cât mai mulți oameni posibil prin administrarea primei doze și amânarea celei de-a doua cât mai mult posibil.

O altă variantă avansată în documentul ministerului sănătății german este cea a extragerii unei extra doze – a șasea – din fiolele ce conțin fiecare câte cinci doze, o practică despre care compania producătoare spune că este fezabilă cu seringa și acul potrivite, practică permisă în unele țări.

Discuția vine în contextul în care Guvernul Statelor Unite ia în considerare administrarea unor persoane a jumătate de doză din vaccinul Moderna pentru a grăbi campania de imunizare, a declarat duminică un oficial federal.

”Știm că în cazul vaccinului Moderna, administrarea a jumătate de doză celor între 18 și 55 de ani, de două ori, înseamnă obținerea obiectivului de a imuniza dublul numărului de persoane cu dozele pe care le avem”, a declarat la CBS Moncef Slaoui, șeful Operațiunii Warp Speed, programul federal de vaccinare.